Vezi VIDEO
Posturi de directori mai putine la nivelul Prefecturii Maramures. Este una dintre strategiile pe care autoritatile vor sa o adopte in contextul in care se discuta frecvent despre disponibilizarile din sistemul bugetar. In schimb, cei din conducerea Consiliului Judetean Maramures par sa mizeze pe plecarea de buna voie a celor ajunsi in pragul pensionarii, precum si a celor care nu sunt multumiti de lefurile primite.
Disponibilizarile bat din nou la poarta institutiilor bugetare. Dupa ce o perioada subiectul parea sa fi fost uitat, acesta a revenit in actualitate odata ce seful statului, Traian Basescu, s-a aratat nemultumit de faptul ca reducerile de personal n-au fost prea vizibile in sistemul bugetar. Si autoritatile din Maramures fac calcule pentru vedea care este situatia si daca se impun concedieri.
Subprefectul judetului Maramures, Dorin Buda, considera ca la Prefectura nu poate fi vorba despre disponibilizari. Pentru ca aparatul propriu este si asa subdimensionat, aici s-a gandit o alta strategie si anume reducerea posturilor de conducere. Mai putini sefi, dar cu job-ul in Prefectura, asta e masura pe care autoritatile vor sa o adopte atunci cand vine vorba despre subiectul disponibilizarilor.
“Nu sunt prevazute reduceri de personal. Sunt prevazute desfiintarea unor posturi de directori si functii de conducere, intrucat structura de personal este subdimensionata cu aproximativ 15 persoane fata de institutiile similare din alte judete”, a explicat subprefectul Dorin Buda, care a adaugat ca in institutia Prefectului lucreaza in momentul de fata in jur de 50 de persoane.
Acesta a declarat ca deja a fost intocmita o noua organigrama, care daca s-ar aplica s-ar ajunge la o economie de personal de circa un milion de lei.
“Domnul prefect Sandu Pocol a dispus intocmirea unei noi organigrame si a unui nou stat de functii, fapt care va contribui la reducerea cheltuielilor de personal, cu circa 10 miliarde de lei vechi anual”, a afirmat Dorin Buda.
Pe de alta parte, cei din conducerea Consiliului Judetean Maramures, sustin ca urmeaza sa se lucreze la o noua organigrama si un nou “concept de structura care sa fie mai functional”. Vicepresedintele Consiliului Judetean Maramures, Emil Marinescu, nu exclude reducerile de personal.
“E posibil sa fie reduceri, dar nu va pot spune, e decizia consilierilor, vom vedea ce influente are noua structura atat in ce priveste schema de personal, dar si in ce priveste statul de functii”, a precizat Emil Marinescu.
Pe de alta parte, reprezentantii CJ sustin ca plecarile din institutie sunt oricum inevitabile. Asta pentru ca unii au ajuns la varsta de pensionare si vor opta sa se pensioneze, iar altii sunt nemultumiti cu actualele salarii.
“Deocamdata pe actula organigrama nu toate posturile sunt ocupate in CJ. Sigur ca au fost unele plecari, sunt inerente datorita faptului ca multi tineri vin si pleaca datorita salariilor foarte mici din administratie. Ma refer la venituri care sunt unele chiar sub 700 de lei si s-au indreptat spre un alt job care aduce venituri suplimentare. Si au fost alte plecari din partea unor persoane care se pensioneaza”, a adaugat Emil Marinescu, care a precizat ca in CJ sunt angajate in jur de 135 de persoane.
Sindicalistii din administratie sunt indignati ca subiectul concedierilor care a fost readus in actualitate. Liderul Sindicatului din Administratia Locala Maramures, Liviu Pop, spune ca guvernantii ar trebui sa recurga la alte solutii, astfel incat actualii salariati sa fie folositi cat mai eficient pentru unele proiecte importante din comunitate.
“Eu nu sunt pentru reducerea de personal din administratia publica locala, deoarece nu reprezinta decat 60.000 de functionari publici in toata Romania. Eu cred ca e nevoie de utilizarea lor rationala, asa cum trebuie: folosirea lor pentru atragerea de fonduri structurale europene”, a concluzionat Liviu Pop.
Sursa: Camelia Tocaci