În această dimineață, în cadrul matinalului eMaramureș, am prezentat informații potrivit cărora Palatul Administrativ din Baia Mare urma să fie inaugurat oficial în acest weekend, în perioada 9 –11 octombrie. Informațiile au apărut în spațiul public și au fost preluate de mai multe publicații din presa maramureșeană și nu numai, având ca sursă o postare a Președintelui CJ Maramureș, Gabriel Zetea.
Revenim cu o rectificare: în acest weekend nu va avea loc nici inaugurarea oficială a Palatului Administrativ, nici recepția lucrărilor.
Informațiile publicate anterior făceau referire la un program de evenimente anunțat pentru perioada 9–11 octombrie, care ar fi urmat să marcheze redeschiderea clădirii după finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică și modernizare. Programul prevedea manifestări dedicate administrației publice, istoriei și arhitecturii clădirii, precum și activități pentru public și tineri. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, printre momentele incluse în program se numărau o ședință festivă cu reprezentanți ai administrației și ai instituțiilor publice, o defilare, un moment simbolic dedicat imnului național, expoziții și simpozioane de arhitectură, dar și ateliere și activități pentru tineri.
Precizăm însă că aceste informații nu se confirmă în ceea ce privește organizarea inaugurării și a recepției în acest weekend. Prin urmare, informația prezentată în această dimineață în emisiunea eMaramureș necesită această corectură. Ne cerem scuze pentru confuzia creată și le mulțumim cititorilor și ascultătorilor pentru înțelegere, dar și tuturor celor care au contribuit la o informare corectă a publicului larg.







– Servicii de creare site web
