Larry King, prezentatorul-vedeta al postului american CNN, celebru pentru nelipsitele lui bretele, a pus capat, in 16 decembrie, emisiunii „Larry King Live”, pe care a produs-o si prezentat-o in ultimii 25 de ani, printr-o editie in care a fost omagiat de un fost, dar si de actualul presedinte american.
In studioul CNN din Los Angeles, celebrul prezentator american Larry King (77 de ani) i-a avut invitati in ultima sa emisiune pe prezentatorii si animatorii postului, veniti sa il omagieze pe cel care, de-a lungul carierei sale, potrivit unei biografii oficiale, ar fi realizat peste 40.000 de interviuri.
Dupa cateva minute, in timp ce guvernatorul statului California, Arnold Schwarzenegger, proclama declararea in acest stat a unei „zile Larry King”, prezentatorul a primit intr-un mesaj inregistrat omagiul presedintelui Barack Obama, care a tinut sa-l salute pe „unul dintre gigantii televiziunii, cu o cariera incredibila”.
„Larry, timp de 25 de ani ai orchestrat conversatiile cu personalitatile epocii, cu vedete si cu poporul american. Ai spus ca nu faci decat sa pui intrebari. Insa pentru multe generatii de americani, raspunsurile la aceste intrebari au surprins, au informat si ne-au deschis ochii catre lumea exterioara”, a declarat Barack Obama.
Purtand o camasa neagra, bretele rosii si o cravata rosie cu puncte albe, Larry King a realizat apoi un scurt interviu cu fostul presedinte american Bill Clinton, un duplex cu studiourile din Arkansas. Tony Bennett a cantat apoi, live, de la San Francisco, clasicul „The Best Is Yet To Come”.
Dupa ce a prezentat-o in fata camerelor pe cea de-a saptea lui sotie, Shawn Southwick, si pe cei doi copii ai lor – problemele conjugale ale cuplului au tinut prima pagina a ziarelor la inceputul acestui an -, celebrul realizator american si-a luat la revedere de la telespectatori, declarand: „In loc de «La revedere», de ce n-as spune mai degraba «Pe curand»?”.
Larry King a precizat, atunci cand a anuntat incheierea emisiunii sale, ca va continua sa prezinte emisiuni speciale pe CNN. Pe numele sau real Larry Zeiger, „Larry The King” – asa cum obisnuieste sa-i spuna presedintele venezuelean Hugo Chavez – s-a nascut in cartierul Brooklyn din New York si a devenit in ultimul sfert de secol una dintre cele mai celebre figuri din peisajul audiovizual american.
Incepand cu prima lui emisiune transmisa de CNN in 1985, realizatorul i-a avut ca invitati de-a lungul anilor pe toti presedintii americani, de la Gerald Ford la Barack Obama, dar si personalitati din numeroase alte domenii, precum Hugh Hefner, patronul grupului Playboy, boxerul Mike Tyson si liderul palestinian Yasser Arafat.
In ultimii ani, emisiunea sa a avut parte de o scadere a cotelor de audienta, fiind depasita de cele ale unor posturi concurente. Redifuzari ale emisiunilor „Larry King Show” sunt programate pana la sfarsitul anului. Incepand din ianuarie, locul emisiunii va fi luat de un program realizat si prezentat de jurnalistul britanic Piers Morgan.
„Larry King Live” a fost introdusa recent in Guinness Book of World Records, fiind considerata cea mai lunga emisiune de televiziune moderata fara intrerupere de aceeasi persoana si difuzata in acelasi interval orar.
Sursa: Mediafax