Vicepresedintele Partidului National Liberal (PNL), europarlamentarul Norica Nicolai, a declarat, marti, la RFI, ca declaratia presedintelui Traian Basescu referitoare la faptul ca Uniunea Social Liberala (USL) este si va fi un esec electoral si ca ori de cate ori Partidul Social Democrat (PSD) si PNL pierd alegerile acuza ca sunt fraudate este o declaratie a unui lider de partid, nu a unui presedinte.
”Am vazut declaratia de aseara a presedintelui. Fara indoiala, este o declaratie nu a unui presedinte, ci a unui lider de partid. A fost o declaratie care n-a avut ca scop decat mobilizarea echipei PDL, incercarea de a motiva PDL-ul pentru alegerile urmatoare, indiferent ce s-ar intampla in tara, indiferent cum ar guverna, indiferent de situatia lui politica. Este absolut firesc ca presedintele, care ne-a obisnuit cu un astfel de limbaj, categoric neechidistant, sa se comporte asa. Dar realitatea il infirma intotdeauna pe presedinte, din fericire, in Romania”, a spus Norica Nicolai.
In opinia sa, rezultatele alegerilor partiale de duminica au fost previzibile, afirmand ca nu a fost surprinsa de faptul ca la Neamt a castigat Partidul Democrat Liberal.(PDL)
Europarlamentarul Norica Nicolai, a afirmat, totodata, ca declaratia presedintelui Basescu referitoare la faptul ca nu va nominaliza un premier din partea USL decat daca unul dintre partidele care formeaza aceasta alianta va obtine la alegeri 51% demonstreaza ”o presiune clara pe PDL”.
Referindu-se la votul uninominal intr-un tur sau doua tururi, Norica Nicolai a declarat ca va trebui purtata o discutie in interiorul aliantei (USL-n.r) cu privire la sistemul de vot electoral.
”Dupa parerea mea, schimbarile repetate, rapide, ale sistemului de vot nu fac decat sa dezechilibreze viata politica. Cred, insa, si eu, ca actualul sistem electoral este un esec, din mai multe ratiuni. In orice caz, este un sistem electoral pe care poporul nu l-a acceptat prin referendum, pentru ca, sa ne amintim, populatia a dorit un vot uninominal curat, intr-un tur de scrutin, cel mai mare numar de voturi care dau candidatul. Insa cred si eu ca trebuie sa analizam clar posibilitatea reprezentarii mult mai largi a populatiei”, a spus Norica Nicolai.
In opinia acesteia, proiectul ‘Statele Unite ale Europei’ suna bine, insa din pacate este un proiect care nu se va realiza pe termen scurt.
”Poate, pe termen lung, poate dupa o pregatire prealabila solida si in niciun caz intr-o situatie de criza, in care este foarte greu sa adjudeci o coeziune europeana. Situatia flancului sudic al Uniunii – Grecia, Spania, Italia, Portugalia – este una dificila. Practic, principalii promotori ai coeziunii europene raman, in continuare, Germania, Anglia si Franta. Celelalte tari, inclusiv noi, suntem marginali si nu contam foarte mult in decizie. Cred ca nu se va ajunge la o coeziune europeana”, a spus vicepresedintele PNL.
Norica Nicolai a adaugat ca presedintele Traian Basescu probabil vrea ”sa previna niste masuri care, cu siguranta, se vor lua, si anume aceea a controlului bugetar de catre Uniune”, ceea ce, in opinia europarlamentarului liberal, este absolut corect, atata vreme cat Uniunea sustine foarte multe tari aflate in dificultate. .
Norica Nicolai a adaugat ca din punctul sau de vedere Romania nu va iesi ”foarte repede” din aceasta perioada de criza economica, pentru ca ”suntem intr-o interdependenta globala”.
”Romania a reusit sa-si distruga si bruma de economie pe care o avea. Daca va schimba, insa, optica reducerilor si a constrangerilor cu una care sa stimuleze consumul si sa stimuleze initiativa economica, va avea o sansa. Daca nu, vom traversa o perioada destul de lunga de recesiune”, a conchis europarlamentarul liberal.
CITESTE SI:
* REACTII ALEGERI – BASESCU – Alegerile din Maramures si Neamt au dovedit ca “USL-ul este si va fi un esec electoral”
* REACTII DUPA ALEGERI – Presedintele PER isi intreapta si el tunurile spre USL, dupa pierderea inregistrata in Maramures
* ALEGERI DEPUTAT MARAMURES – Afla ce a fost in sectiile de votare, prezenta la urne si rezultatul alegerilor din 21 august (VIDEO)
Sursa: Agerpres