„Milostivirea lui Dumnezeu rămâne mereu un punct de reper și, în același timp, o stare de trăit în istorie și în viața noastră. Lucrurile sunt amestecate: grâul cu neghina, binele cu răul, dar vine momentul în care Dumnezeu intervine pentru ca această formă a răului să nu predomine și de aceea va cere socoteală”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Giulești, unde a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească duminică, 16 august, cu prilejul hramului bisericii.
În Duminica Datornicul nemilostiv (Mt 18,23-35), prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Episcopul de Maramureș a vorbit credincioșilor din Giulești despre mesajul speranței pe care l-am primit de sărbătoarea închinată Preacuratei Fecioare Maria, celebrând Înălțarea Sa cu trupul și cu sufletul la Cer: speranța că și noi vom ajunge în Cer, însoțiți fiind mereu de harul lui Dumnezeu, prin mijlocirea Mamei Sale.
Dacă în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului am primit mesajul speranței, în sărbătoarea Datornicul nemilostiv primim mesajul iertării, atitudinea care ne permite să restabilim relațiile afectate de răni, a transmis astfel Ierarhul: „Iertarea și nevoia de iertare, care pornește din milostivire și din iubire, pot să se actualizeze și să fie o cale a îmbunătățirii vieții pentru a fi în viață, pentru a trăi nu doar în lumea aceasta, ci și în Împărăția Lui”.
Exemplul nostru despre cum putem înfăptui acest parcurs este Fecioara Maria, a transmis PS Vasile, afirmând: „Privind la Maica Domnului, Mama Noastră, suntem chemați să rămânem mereu atașați de Ea, pentru a putea să parcurgem acest drum al vieții noastre cu speranța Gloriei Cerului, cu speranța că Ea, care a parcurs acest drum, ne lasă moștenire modelul său și ne ajută, ne însoțește pe fiecare dintre noi”.
„Cum putem să ne asemănăm noi Maicii Domnului? Una dintre asemănările pe care putem să le facem este legată de căutarea de a rămâne liberi sufletește, de a cere harul de la Dumnezeu ca să rămânem liberi. Un om care evită păcatul și nu se lasă atins de rău în inima sa, nu dă curs răzbunării, nu săvârșește răul, este un om care rămâne liber. Maica Domnului a fost plină de har, așa ne spune Evanghelia, iar această condiție nu i-a anulat libertatea, de aceea a putut să spună: „Fie voia Ta!”. A fost liberă sufletește. Un om care nu este liber nu poate să spună da la ce este bine, pentru că este ținut de altceva. Ea a rămas sub cruce cu Fiul Ei atunci când toți au plecat, iar o modalitate de a o imita este aceea de a nu fugi de cruci, de greutăți, de ceea ce trebuie să întâmpinăm. Putem să o facem în măsura în care harul lucrează în noi. Harul acesta vine de sus, este harul lui Dumnezeu”, a spus PS Vasile, îndemnând credincioșii din Giulești să caute în permanență reînnoirea sufletului prin trăirea credinței și cerând de la Dumnezeu să reverse peste comunitate harul statorniciei în bine, harul bunătății inimii, care să creeze în lume, în comunitate și în familii bucuria de a ști să ierte și să învețe să iubească purtându-și crucea.
„Preasfințite Episcop Vasile Bizău, ne bucurăm că astăzi sunteți în mijlocul nostru, în comunitatea greco-catolică din Giulești, ca să celebrăm hramul acestei frumoase biserici, ‹‹Adormirea Maicii Domnului››. Giuleștiul, o comunitate veche, străveche de pe această vale a Cosăului, a fost un centru cnezial care a dat acestor locuri oameni de seamă, familii nobile și oameni binecuvântați de Dumnezeu, care sfințesc această comunitate”, a afirmat părintele paroh Ștefan Dunca, în cuvântul de întâmpinare a Preasfinției Sale Vasile, prezentând istoria bisericii din Giulești și aducând în lumină figuri luminoase ale localității, precum episcopul Atanasie Rednic și omul politic Ilie Lazăr, pentru care anul trecut s-a desfășurat simpozionul prilejuit de cei 130 de ani de la nașterea sa.
Prezenți la celebrare au fost părintele Vasile Iusco – protopop al Protopopiatului Sighet și un sobor de preoți din Eparhie. De asemenea, s-au alăturat sărbătorii domnul Laurențiu Batin, primar al localității Giulești, persoane consacrate și numeroși credincioși din parohie și din parohiile învecinate.








– Servicii de creare site web
