Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale propune eliberarea a 5.500 de autorizatii de munca pentru strainii care vor sa munceasca anul viitor in Romania – numar identic cu cel din 2013 -, 3.000 dintre acestea fiind pentru lucratori permanenti.
Proiectul de hotarare care stabileste un numar total de 5.500 de autorizatii de munca ce vor fi eliberate in anul 2014 strainilor care doresc sa se incadreze in munca sau sa presteze munca in Romania, in baza deciziei de detasare a unui angajator persoana juridica straina, defalcate pe tipuri de autorizatii de munca, a fost pus in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice (MMFPSPV).
Proiectul de act normativ propune, practic, mentinerea numarului de permise de munca pe straini la acelasi nivel ca in 2013. Documentul prevede ca in 2014 vor putea fi acordate 3.000 de autorizatii de munca pentru lucratori permanenti, 900 pentru lucratori detasati, 800 pentru lucratori inalt calificati, cate 100 pentru lucratori sezonieri, autorizatii de munca nominale si pentru lucratori transfrontalieri, 200 pentru lucratori stagiari si 300 pentru sportivi.
Potrivit aceluiasi proiect, in situatia in care numarul cererilor pentru eliberarea de autorizatii de munca este mai mare de 5.500, acesta va putea fi suplimentat prin hotarare de guvern, in baza unui memoriu justificativ, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.
Initiatorii proiectului de act normativ precizeaza, in nota de fundamentare, ca pana la 31 octombrie 2013 au fost eliberate 1.298 autorizatii de munca, dintre care 929 pentru lucratori permanenti (19 pentru straini care se afla la studii in Romania si au drept de munca, conform legii si patru pentru reintregirea familiei), 123 pentru lucratori detasati, 103 pentru muncitori inalt calificati, 123 pentru sportivi si una pentru lucratori transfrontalieri.
Solicitarile pentru obtinerea unui permis de munca in Romania au scazut semnificativ anul acesta fata de 2012. Pana la 31 octombrie 2012, au fost eliberate 2.454 autorizatii de munca, dintre care 1.488 pentru lucratori permanenti (19 pentru straini care se afla la studii in Romania si au drept de munca, conform legii si patru pentru reintregirea familiei), 658 pentru lucratori detasati, 190 pentru sportivi si una pentru lucratori transfrontalieri.
Proiectul de hotarare va fi in dezbatere publica pana in 30 noiembrie.
Sursa: Medifax