La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Borșa, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Moldovei din oraș.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 39 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că dreptul acestuia de a conduce figurează în bazele de date ca fiind anulat. Totodată, s-a stabilit că autoturismul nu deține o poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto valabilă.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, iar sub supravegherea procurorului de caz continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.








– Servicii de creare site web
