Vezi VIDEO
Cea mai scazuta temperatura din Maramures care s-a inregistrat in aceasta iarna a fost masurata azi, 2 februarie, in urma cu o jumatate de ora. Meteorologii au informat autoritatile ca la ora 9.00, temperatura aerului avea la Targu Lapus, valoarea cea mai scazuta din tara: -30 grade Celsius.
Ei au mai anuntat ca vremea se va inrautati in zilele urmatoare, in sensul ca, pe langa viscol si polei, vor fi inregistrate ninsori abundente, care risca sa paralizeze circulatia pe tronsoanele de drum din zonele de munte. Autoritatile sunt obligate, in consecinta, sa ramana in alerta pentru a putea interveni urgent in cazul in care situatia o va impune, iar soferii sunt sfatuiti sa nu porneasca la drum fara echipament de iarna si sa fie atenti la alertele transmise de politie cu privire la starea drumurilor.
Lapusenii se bucura de iarna adevarata
Temperaturile extreme inregistrate in zona Targu Lapus nu i-au speriat pe localnici. Primarul orasului, Mitru Lese, a aratat pentru eMaramures ca oamenii din Tara Lapusului sunt obisnuiti ca mercurul din termometre sa coboare iarna sub pragul de -30 de grade si ca an de an aceasta regiune este declarata „pol al frigului”. „Iarna e iarna si vara e vara. Asa e normal sa fie frig si sa inghete microbii si sa fie zapada ca sa se faca apoi recolta. Acum e soare in Lapus, dar se anunta ninsori. Oamenii se bucura cand iarna e iarna pentru ca atunci si culturile vor fi bune„.
Primarul a explicat ca, avand in vedere alerta de cod portocaliu care a fost data pentru zilele acestea in Maramures, la Primaria Targu Lapus s-a lucrat non-stop. „Am instituit permanenta iar la centrul social din oras exista paturi disponibile pentru a interna persoane daca va fi nevoie. Din fericire, nu a fost cazul de degeraturi sau alte probleme. Nu e o iarna blanda, dar, cu ajutorul lui D-zeu, va trece si va veni primavara”, a mai comentat Lese.
In alte localitati ale judetului, mercurul din termometre a indicat in aceasta dimineata urmatoarele valori: -26 grade Celsius la Copalnic; -25 grade Celsius la Petrova; -20 grade Celsius la Borsa si Iezer; -19 grade Celsius la Sighetu Marmatiei, Cavnic si Viseu de Sus; -18 grade Celsius la Ocna Sugatag si -15 grade in Baia Mare.
Cod galben de vijelie si ninsori
In privinta noilor avertizari meteorologice, reprezentantii Institutiei Prefectului Maramures au aratat ca specialistii Centrului Meteorologic Regional Transilvania Nord au anuntat cod galben pentru ninsori si intensificari ale vantului. Incepand de vineri, 3 februarie, de la ora 10.00 si pana in 5 februarie, la ora 20.00, in judet sunt posibile fenomene meteorologice periculoase.
Autoritatile spun ca precipitatiile vor fi abundente si ca in zonele montane stratul de zapada va depasi 20 de centimetri. “Vantul va prezenta intensificari temporare, cu viteze ce pot depasi 35-45 km/h. La munte, rafalele de vant puternic vor trece de 90 km/h, viscolind sau spulberand zapada”, a aratat purtatorul de cuvant Dan Buca.
Comitetele locale pentru situatii de urgenta au fost din nou alertate, avand in vedere prognoza meterologica, solicitandu-se pregatirea utilajelor de deszapezire pentru a asigura circulatia pe soselele din judet. “S-a verificat in bazele si districtele de interventie existenta stocurilor de material antiderapant (nisip si sare). O alta masura luata se refera la pregatirea si suplimentarea echipelor de interventie ale societatii Electrica, in scopul de a remedia, daca situatia o va impune eventualele defectiuni in sistemele de alimentare cu energie electrica, din cauza fenomenelor meteorologice periculoase”, au punctat autoritatile.
Oficialii Prefecturii Maramures au mai aratat ca turistii care vor sa abordeze in aceste zile traseele montane din judet trebuie sa tina cont de faptul ca stratul de zapada proaspata va fi destul de gros si ca, in conditiile in care se va depune peste omatul inghetat, riscul de avalansa va creste. „Este important ca amatorii de drumetii sa renunte la parcurgerea unor trasee dificile sau necunoscute pentru a nu fi pusi in situatia de a fi expusi unor pericole sau sa isi piarda viata, datorii ninsorii viscolite, rafalelor de vant puternic si avalanselor. Cetatenii sunt rugati sa anunte, prin sistemul unic de apeluri de urgenta 112, aparitia unor situatii de urgenta generate de ninsorile viscolite sau intensificari ale vantului”, a mai spus Dan Buca.
FOTO: Tiblesul – Tara Lapusului (c) eMM.ro
Sursa: Ioana Osan, Diana Grad