Vezi VIDEO
Majoritatea baimarenilor care si-au platit deja darile locale au ales sa faca acest lucru direct la casieriile Directiei de Venituri Baia Mare.Cei care doresc sa nu piarda timpul pe la cozi sau prefera sa nu se deplaseze pana la sediul directiei, pot efectua plata taxelor si impozitelor online sau la banca. Nu mai putin de 2.500 de persoane au folosit anul trecut aceste metode.
Scepticismul, neincrederea in plata online sau birocratia sunt doar cateva din cauzele pentru care baimarenii aleg sa isi plateasca taxele si impozitele locale la casieriile Directiei de Venituri Baia Mare. „Pana in data de astazi, s-au prezentat la plata impozitelor si taxelor locale aproximativ 12.000 de contribuabili, atat persoane fizice cat si juridice. Contribuabilii pot sa plateasca online, prin banca si numerar la casieriile Directiei de Venituri. De exemplu, online au platit in jur de 215 persoane, majoritatea persoane fizice, iar prin banca aproximativ 500 de persoane“, a aratat Melania Muresan, directorul Directiei de Venituri.
Chiar daca sute de baimareni se prezinta zilnic la casieriile directiei, iar pentru a plati sunt nevoiti sa astepte minute bune la coada, acestia spun ca plata directa este cea mai buna solutie. „La ghiseu platesc de obicei. Stiu ca se poate plati si online, dar… Probabil online e mai usor, dar la noi din cauza birocratiei nu merita“, a aratat Mircea Hausi. „La ghiseu imi platesc tot timpul. Eu sunt pensionar si nu ma pricep la treburile astea. Vin mai bine aici la ghiseu, pentru mine e mai usor“, a precizat Gheorghe Stan.
„Am taxe si impozite si pe firme si cei de la Finante cer chitante, deci nu pot online. Trebuie sa platesc sa duc un document la cei de la Finante sa vada ca am platit. Pentru persoane fizice e mai usor, dar pentru firma trebuie neaparat sa am chitanta asta de aici de la casierie ca sa le pot duce la cei dela Finante“, a spus Gheorghe Iftimie.
Sursa: Cosmin Carp