Vezi VIDEO – editat
Vezi VIDEO
ACTUALIZARE 2: Circulatie ingreunata pe una dintre cele mai importante artere rutiere din Baia Mare, astazi, 22 iunie. O schela desprinsa de pe un bloc cu 8 etaje risca sa cada in mijlocul bulevardului Traian, motiv pentru care s-a dispus blocarea traficului pe unul dintre sensurile de mers. Incidentul a fost provocat de vantul puternic inregistrat astazi, constructia nefiind fixata corespunzator de structura cladirii. In zona Materna a fost o adevarata desfasurare de forte in jurul orei 17.00 – politisti, pompieri, dar reprezentanti ai Comitetului pentru Situatii de Urgenta luand masuri pentru protectie. Primarul urbei, Catalin Chereches, care s-a deplasat de urgenta la fata locului, a precizat ca firma raspunzatoare va fi amendata pentru ca a montat schela respectiva fara autorizatiile necesare din partea administratiei locale.
Pericolul a fost a semnalat autoritatilor dupa ce, in cursul dupa-amiezii de astazi, o femeie care trecea prin zona a fost la un pas de moarte din cauza unei bucati de metal care s-a prabusit pe trotuar, la cativa centimetri de ea.
“Patru scanduri din acelea, din table, panouri au venit jos. Daca era cineva in clipa aia sigur il lovea. Era acolo si un sofer cu o Dacia, care s-a dus rapid sa nu cada peste el. M-am speriat ca o sa cada toata schela, ca era la un metru si jumatate de la perete capatul. Daca mai era inca un vand asa puternic sigur se imburda pe blocul celalalt, venea toata chesla jos. Nu-i asigurata, asta-i clar”, a declarat unul dintre martorii incidentului.
“Am sunat la 112 si am spus ce se intampla, dar ziceau si doamnele ca au mai sunat si altii si au anuntat. In Baia Mare n-am mai vazut asa ceva. Si eu am tot aceasta meserie dar nu am vazut asa ceva. Sunt prea putine elemente de sustinere. Se vede de aici de jos ca nu au numai doua elemente de sustinere la bloc. La o asemenea inaltime trebuiau sa fie din trei in trei metri. Ei au pus foarte putine la greutatea pe care o are. Va dati seama daca erau si muncitorii?! Era jale!”, a aratat un alt martor, Emil Neamt.
Primarul a aratat ca schela era ilegal amplasata si ca vor fi date amenzi
Primarul baimarean a cerut imediat verificarea autorizatiilor de constructie si s-a constatat ca firma Izomag Construct trebuia sa inlature schela din zona, conform unei dispozitii primite de la autoritatea locala, insa in loc sa se conformeze a mutat constructia pe o parte laterala a cladirii, de unde astazi, in conditiile unei vremi neprielnice, au inceput sa cada bucati de metal.
“Din punctul nostru de vedere, schela aceasta este nelegal amplasata. A fost o problema si saptamana trecuta, pentru ca ocupau partea din fata a carosabilului. S-au demarat sanctiunile, dar vad ca totusi s-au mutat pe partea din lateral. Va trebui sa luam toate masurile legale si sa facem sanctiunile si pentru asocietie si pentru constructor. Noi, intotdeauna, cu cea mai mare urgenta acordam autorizatile de constructie, mai ales pentru cei care au disponibilitatea sa isi reabiliteze blocurile. Din pacate, sunt convins ca aici este vorba si de lipsa unui contract si de faptul ca s-a lucrat intr-un mod probabil nelegal. Aici ar trebui si ITM-ul sa se autosesizeze pentru ca trebuie dat un exemplu”, a declarat primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches .
Zona izolata si muncitori pusi sa demonteze schela
In jurul orei 17.15, mai multi muncitori au urcat la ultimele etaje ale blocului pentru a fixa si asigura constructia. Trotuarul a fost imprejmuit, pentru a evita riscul unor accidente iar circulatia a continuat doar pe una dintre benzi.Potrivit autoritatilor, patronul societatii a recunoscut imediat ca nu detine autorizatie de montare a schelei.
“Intervenim pentru o schela care a fost indepartata de la un bloc, pe bulevardul Traian, de catre rafelele de vant puternic. S-au luat masurile de izolare a zonei. Circulatia se desfasoara pe un singur sens, sub supravegherea agentilor de la politia rutiera. Incercam sa demontam schela pentru a nu cadea peste persoane sau sa avem pagube materiale. Au cazut bucati de pe schela cand a fost indepartata de la bloc iar in acel moment Politia Locala a luat masurile initiale de supraveghere, au venit pompierii militari, dupa care si Politia Rutiera din Baia Mare ”, a declarat purtatorul de cuvant al Comandamentului pentru Situatii de Urgenta, Dan Buca.
La fata locului s-a prezentat si un angajat din cadrul Serviciului Corp Control al Primariei Baia Mare, care a aratat ca sanctiunile care urmeaza sa fie aplicate catre firma care a montat schela, respectiv catre asociatia de proprietari care a acceptat o lucrare fara autorizatie sunt cuprinse intre 1.000 si 100.000 de lei
Sursa: Anca Popescu Glodan