20 iunie 2017: ministrul francez al Apărării, Sylvie Goulard, își prezintă demisia pe motiv că dorește „să (își) dovedească… buna credință” apropo de acuzațiile privind angajările fictive la biroul său de europarlamentar.
27 mai 2019: președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, constând în angajări fictive la primăria din Alexandria.
10 septembrie 2019, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunță numirea lui Sylvie Goulard în funcția de comisar european, la propunerea Franței.
LUMEA VĂZUTĂ DE LA BRUXELLES ȘI DE LA BUCUREȘTI
Paralela dintre cazul Dragnea și cazul Goulard se cere puțin adâncită, asemănările și deosebirile fiind mai mult decât pilduitoare.
Atât Sylvie Goulard, cât și Liviu Dragnea nu au fost acuzați că ar fi băgat vreun ban în buzunarul propriu, ci că au fraudat legea pentru a asigura bani partidelor lor. Lista celor despre care se știe că au procedat la fel este nesfârșită. Unii au fost sancționați pentru asta, alții nu. La unii – precum fostul cancelar german Helmuth Kohl – sancțiunea a fost doar morală; altora – precum fostul președinte francez Jacques Chirac – le-au fost aplicate sancțiuni penale, dar numai după pensionare și cu suspendare. Diferența a depins de simpatiile politice ale magistraților.
Ceea ce evidențiază o primă asemănare. Justiția selectivă funcționează pretutindeni. Atât în statele moraliste (precum Franța), cât și în cele moralizate (precum România). Din acest punct de vedere România este o țară ca afară. Cu mențiunea, deloc neglijabilă, că în România pedepsele sunt cele mai mari, ele nevizând corectarea unor obiceiuri rele, ci distrugerea totală a unor adversari politici. Or, dacă acesta este criteriul, nu are de ce să ne mire că sub ghilotina justiției românești cad inclusiv capete de nevinovați.
Continuarea AICI
