Vezi VIDEO
Profesorul Eugen Mihaljek, antrenor de tenis de camp la CSS Sighetu Marmatiei, se poate lauda nu numai cu o colectie de rezultate importante obtinute de sportivii lui de-a lungul anilor, ci si cu una impresionanta de… mingi de tenis. Nu dezvaluie cate a reusit sa adune in cele peste trei decenii de cand le colectioneaza, spunand ca acest „amanunt” este un secret. Admite, in schimb, ca este o colectie greu de intretinut si ca, la cate mingi are deja, mai si uita uneori ce piese ii sunt necesare pentru completarea ineditei colectii.
Profesorul Eugen Mihaljek zambeste cand isi etaleaza colectia de mingi de tenis. „Aceasta colectie am inceput-o in anul 1980, cand eram profesor de tenis la Costinesti. Un bun prieten mi-a aratat ca are cateva mingi de tenis in colectia lui si atunci am inceput si eu sa le strang„, isi aminteste colectionarul.
Nu dezvaluie cate a adunat pana acum, admite ca nu este o colectie singulara in Romania si marturiseste ca a cochetat cu ideea de a intra in Cartea Recordurilor cu mingile lui de tenis. „Am inceput sa le adun de pe unde se putea. Le cumparam si renuntam uneori la alte mici placeri pentru cate o minge. Mi-a intrat in reflex. Am reusit sa adun mingi deosebite si pot sa spun ca, in acest moment, este o colectie aparte. Au venit sa o vada oameni nu din tari, ci chiar si de pe continente diferite. Iar asta m-a bucurat foarte mult„, spune profesorul de tenis.
Recunoaste ca stie foarte bine care au fost primele mingi din colectie, pentru ca pe vremea cand s-a apucat sa le adune nu erau foarte multe feluri. Azi, insa, cand sunt atatea si atatea mingi in colectia personala – atat de competitie, cat si pentru jocul de placere – le mai uita uneori sirul. „Cand ma intereseaza sa achizitionez cate o minge mai uit daca o am sau nu. Chiar acum recent am fost in Baia Mare si eram bucuros ca am gasit o minge pe care stiam ca nu o am in colectie si cand am adus-o acasa mi-am dat seama ca o aveam deja… Inainte era mai usor pentru ca stiam fiecare marca in parte si erau asezate una dupa alta: era mult mai simplu„, admite Mihaljek.
Marturiseste ca este o colectie greu de intretinut si ca, pana la un moment dat, stia exact ce minge unde este, existand o ordine anumita in asezarea lor. Azi, din criza de timp, uneori ordinea se mai strica. Chestionat care este cea mai valoroasa minge din punct de vedere sentimental, antrenorul nu sta mult pe ganduri: „Ar fi mingea pe care am luat-o cu autograf de la Nikola Pilic, antrenorul lui Djokovic. Singurul antrenor care a castigat Cupa Davis cu doua echipe diferite”.
Cea mai recenta achizitie este un un tub de mingi din Belgia, adus de un prieten. Pentru ca toti cei apropiati profesorului sighetean au invatat ca cel mai usor sa ii faci o bucurie este sa ii completezi colectia.
Sursa: Ramona-Ioana Pop