Actualitate

Oamenii nu mai au linişte din cauza urşilor, care dau atac după atac

Este alertă într-o comună din Bistriţa Năsăud. De o săptămână, oamenii nu mai au linişte din cauza urşilor, care dau atac după atac. Cum se lasă întunericul, rup gardurile, intră în curţi şi ucid animalele din ogradă. Mai grav este că nu au ajuns niciodată în zona de câmpie a judeţului. Până acum. Cel mai probabil, urşii ajung atât de departe de păduri pentru că acolo nu au ce să mănânce, spun specialiştii.

În ultima vreme, nu e noapte în care urşii să nu coboare la gospodăriile din comuna Milaş. Au ucis până acum zeci de porci, iar localnicii nu mai pun geană pe geană.

Probabil au coborât din cauza defrişărilor, probabil nu au avut ce mânca la munte şi au dat aici de animale. Acum văd că s-a specializat pe porci. A prins gustul cărnii de porc – Iosif Gabor, primar comuna Milaş. Oamenii sunt disperaţi. Au apelat la tot felul de metode ca să-i gonească. Degeaba însă. Împinşi de foame, urşii se întorc.

Şi ciobanii se tem. Un localnic care are grijă de o turmă de 700 de oi şi-a cumpărat deja 20 de câini ca să-şi apere animalele, potrivit Observator.

Cei de la Garda Forestieră şi de la Asociaţia de Vânătoare din judeţ au venit să vadă câte animale au fost omorâte, iar localnicii urmează să fie despăgubiţi.

Acum însă, trebuie să înceapă muncile de primăvară, pe câmp, şi se tem să nu fie chiar ei atacaţi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *