Nu suntem împărțiți între stânga și dreapta. Ne-au împărțit între cei care conduc și cei care duc greul

Nu suntem împărțiți între stânga și dreapta. Ne-au împărțit între cei care conduc și cei care duc greul

Trăim zile în care România își arată, din nou, toate fisurile. Ne uităm la oameni împărțiți în tabere, la discursuri tot mai radicale, la certuri, huiduieli și proteste și avem impresia că marea ruptură a societății românești este între cei care îl susțin pe Călin Georgescu și cei care se declară pro-europeni, pro-occidentali, pro-americani sau, mai nou, pro-Pice. Eu cred că aceasta este doar o parte a poveștii. Adevărata ruptură este mult mai simplă și, în același timp, mult mai gravă: România este împărțită între cei care conduc și cei care duc greul.

Pentru omul obișnuit, geopolitica se termină în momentul în care trebuie să plătească factura. Pro-Europa sau anti-Europa, pro-America sau anti-America, suveranist sau progresist, toate aceste etichete devin mai puțin importante atunci când omul ajunge la pompă și vede cât costă combustibilul, când merge la magazin și constată că aceiași bani cumpără tot mai puține lucruri sau când se uită la cursul euro și încearcă să înțeleagă ce se va mai scumpi luna următoare. România reală nu trăiește din sloganuri. România reală muncește, plătește și încearcă să reziste.

Și exact aici apare marea problemă. În timp ce oamenii obișnuiți sunt împinși să se certe între ei pentru politică, să iasă la proteste de susținere sau de indignare# cei care au ajuns la putere descoperă că pot colabora foarte bine atunci când interesele lor o cer. Noi ne împărțim în tabere, ei își găsesc majorități. Noi ne certăm pe Facebook, ei votează proiecte împreună. Noi ne numim unii pe alții extremiști, vânduți, useriști, aur-iști sau pesediști, în timp ce oamenii care ocupă funcții și trăiesc din bani publici își văd liniștiți de propriile înțelegeri.

Iar ceea ce s-a întâmplat zilele acestea la Baia Mare este un exemplu foarte bun pentru această Românie ruptă în straturi. Oameni au ieșit în stradă. Au strigat, au protestat, și-au arătat nemulțumirea și au susținut oamenii în care cred. Unii dintre ei au fost jigniți și trimiși la muncă de cei care, probabil, consideră că doar protestul lor este legitim. Numai că dreptul la protest nu vine cu carnet de partid și nici nu se acordă în funcție de votul pe care l-ai pus în urnă.

Doar useriștii au voie să protesteze? Doar cei care au o anumită orientare politică au dreptul să fie nemulțumiți? Dacă mâine ies în stradă oameni care nu votează cu partidul nostru preferat, înseamnă că trebuie să-i trimitem acasă? Asta nu mai este democrație, ci exact genul de ipocrizie pe care pretindem că vrem să o combatem.

Sigur, putem să nu fim de acord cu mesajele lor. Putem să criticăm oamenii pe care îi susțin. Putem să considerăm că au greșit. Putem chiar să credem că protestul lor este nedrept sau prost argumentat. Dar nu putem să le negăm dreptul de a fi acolo. Pentru că în momentul în care facem asta, nu mai apărăm democrația pentru care pretindem că luptăm, ci doar încercăm să o păstrăm pentru noi.

Și există însă o altă categorie care merită privită cu mult mai multă atenție: cei care descoperă revolta abia după ce și-au făcut loc în sistem. Cei care vorbesc despre schimbare, dar în același timp ocupă funcții, chiar de conducere, primesc bani publici, votează împreună cu cei pe care îi critică și participă la aceleași combinații politice pe care, în fața oamenilor, pretind că le detestă. În Baia Mare, astfel de situații nu mai surprind pe nimeni. AUR-ul e USR-ist și toți au trandafiri în gură. Dacă ar fi cu adevărat convinși de țel, ar trebui să își prezinte demisiile și să lupte cu adevărat pentru schimbare.

Și asta trebuie să înțelegem noi cu adevărat: noi, oamenii obișnuiți, cei care ne-am lăsat împinși în această mare ceartă. Ne certăm pentru ei, ne înjurăm pentru ei, ne rupem prieteniile pentru ei și ajungem să ne privim vecinul ca pe un dușman doar pentru că votează diferit. Între timp, cei pe care îi votăm își găsesc foarte repede un limbaj comun atunci când vine vorba despre putere. Pentru că puterea are un mare avantaj: îi face pe oameni să uite foarte repede de diferențele pe care le-au afișat în campanie.

Noi rămânem cu benzina scumpă, cu euro, cu facturile, cu salariile care nu mai țin pasul cu prețurile și cu sentimentul că, indiferent cine vine la putere, viața omului simplu devine tot mai complicată. Ei rămân cu funcțiile, cu indemnizațiile, cu instituțiile și cu liniștea că, până la următoarele alegeri, noi ne vom ocupa să ne certăm între noi.

Poate că asta este, de fapt, România pe care o vedem acum. Nu o Românie împărțită între Georgescu și anti-Georgescu. Nu una între AUR și USR. Nu una între Est și Vest. Acestea sunt doar etichetele pe care le folosim ca să ne identificăm taberele.

Ruptura adevărată este între România celor care decid și România celor care suportă deciziile.