Vezi VIDEO
Baimarenii care au amanat incheierea unor contracte de salubrizare au fost luati in vizor de autoritati. Conducerea primariei va prezenta, luna aceasta, in cadrul sedintei de Consiliu Local, un proiect de hotarare care are toate sansele sa treaca de votul majoritatii si care vizeaza sanctionarea rau-platnicilor. Calculele realizate la nivelul municipiului indica faptul ca peste 40% dintre cetateni nu cotizeaza lunar pentru serviciile de curatenie si ridicare a deseurilor menajere la societatea Drusal, desi beneficiaza de servicii.
Amenzile de salubrizare vor fi adaugate impozitelor locale. Valoarea propusa de municipalitate pentru rau-platnici se va ridica la 100 de lei, plus TVA. Vizate de aceasta masura sunt doar persoanele care nu au contracte incheiate cu societatea Drusal si cele care nu pot face dovada ca au facut, periodic, platile aferente salubrizarii.
“In Baia Mare, cam 60% din populatie are contracte de salubrizare. Va fi un instrument de a-i aduce in cadrul legal pe cei care nu au contracte din diverse motive – fie nu vor, fie ca nu au fost cuprinsi in program. In niciun caz nu ii va afecta pe cei cu contract. Taxa va fi perceputa prin Consiliul Local iar rolul ei va fi sa ii constientizeze pe cei fara contract ca e mai ieftin sa faca aceste contracte de salubrizare”, a declarat pentru eMaramures directorul societatii Drusal, Ioan Cardos.
Potrivit conducerii Primariei Baia Mare, proiectul de hotarare care propune instituirea amenzilor de salubrizare are toate sansele sa fie votat de consilieri, urmand ca masura sa fie aplicata de la inceputul anului viitor.
“Vom institui o taxa speciala. Initiativa a trecut de trei comisii si va intra in octombrie la vot in Consiliul Local. Taxa va fi in cuantum de 100 de lei, plus TVA, pentru acei cetateni care nu fac dovada ca isi platesc taxa de salubrizare. Ea va fi achitata doar de cei fara contract si va fi incasata de catre Primaria Baia Mare prin Directia de Venituri, odata cu plata impozitelor locale. Taxa va intra de la 1 ianuarie 2012, cu perioada de urmarire a platii aferente anului 2011”, a explicat city managerul Vasile Barbul.
Din amenzile de salubrizare primaria va deconta societatii Drusal cate 55,70 de lei plus TVA de contribuabil sanctionat, adica taxa aferenta pentru un an din partea unei persoane. Sumele ramase vor fi folosite pentru investitii la nivelul municipiului, in vederea suplimentarii numarului de cosuri de gunoi si pentru curatenie.
Potrivit datelor detinute de societatea Drusal, rau-platnici exista in toate cartierele, insa un numar insemnat se inregistreaza in zonele Vasile Alecsandri, Ferneziu si pe Valea Borcutului.
Sursa: Anca Popescu