Şoferii ar putea rămâne fără permis de conducere sau ar putea întâmpina dificultăţi la reînnoirea acestuia din cauza unor afecţiuni medicale. Din 6 noiembrie, intră în vigoare noi reguli, iar controalele medicale devin mai stricte.
În primul rând, este foarte important de reținut că o problemă de sănătate nu înseamnă automat și pierderea permisului. Totul depinde de cât de mult această problemă poate afecta capacitatea șoferului de a conduce. Din 6 noiembrie, medicii vor efectua verificări mult mai amănunțite.
Cele mai importante schimbări sunt la vedere. Nu va mai fi verificată doar claritatea vederii, ci și capacitatea șoferilor de a distinge contrastele. Sensibilitatea la lumină puternică, adaptabilitatea vederii în condiții de lumină slabă, totodată și eventualele probleme de vedere dublă. Toate acestea sunt foarte importante în trafic, mai ales noaptea, dar și în condiții meteo dificile.
Evaluări mai stricte vor fi și în cazul persoanelor cu tulburări mintale. Acestea vor avea nevoie de aviz medical favorabil și vor fi chemate la controale periodice.
În cazul dependenței de alcool, obținerea permisului sau reînnoirea acestuia poate fi făcută doar în urma dovezii unei perioade de abstinență sau în urma participării la programe de reabilitare. În plus, medicii vor ține cont și de eventualele tratamente care pot afecta atenția sau reflexele. Dacă acestea fac condusul periculos, atunci permisul nu poate fi reînnoit sau eliberat.
Așadar, scopul noilor reguli este ca la volan să ajungă doar cei care pot să conducă în siguranță, atât pentru ei cât și pentru restul participanților la trafic.






– Servicii de creare site web
