Premiul Nobel pentru Pace pe 2012 a fost acordat Uniunii Europene, a anuntat astazi, 12 octombrie, Institutul Nobel din Oslo, confirmand oficial o informatie difuzata cu putin timp inainte de televiziunea publica norvegiana NRK, relateaza agentiile internationale de presa. Comitetul Premiului Nobel pentru Pace, format din cinci membri, a luat decizia in unanimitate. “UE si stramosii sai contribuie de peste sase decenii la promovarea pacii, la reconciliere, democratie si drepturile omului in Europa”, a declarat la Oslo presedintele Comitetului Nobel, norvegianul Thorbjoern Jagland. Presedintele Parlamentului European s-a declarat “emotionat” si “onorat” la decernarea premiului.
Premiul Nobel pentru Pace, acordat in acest an Uniunii Europene (UE), rasplateste un proiect sinonim cu pacea si democratia de peste o jumatate e secol, intr-un moment deosebit de dificil al istoriei sale, in care este fragilizat de criza euro, relateaza AFP.
“Este o distinctie care ar fi trebuit acordata de mult timp”, considera Jean-Dominique Giuliani, presedintele Fundatiei “Robert Schuman”, de la numele politicanului francez autor al actului de nastere al proiectului, prin declaratia din 1950.
Proiectul european “a adus liniste unui continent obisnuit cu razboaiele, ale caror orori au culminat in secolul al XX-lea cu doua din cele mai aspre ideologii totalitare si doua din cele mai groaznice conflicte mondiale”, aminteste el.
“Intrerupand acest lucru in mod durabil, UE a inventat ceva ce n-a mai existat in istoria omenirii, anume unificarea pasnica a unui continent”, bazata pe reconcilierea franco-germana, adauga Giuliani.
La peste 62 de ani de la declaratia Schuman si 55 de ani de la Tratatul de la Roma din 1957, care i-a oferit baza juridica, comunitatea europeana, la inceput de sase tari (Franta, Germania, Italia, Olanda, Belgia si Luxemburg), acum de 27 de state, se poate mandri ca a patronat cea mai lunga perioada fara razboi din istoria tarilor care o alcatuiesc.
Cu largirea spre est din 2004, apoi din 2007, ea a adunat sub acelasi acoperis cele doua jumatati ale sale, separate timp de o jumatate de secol de Cortina de Fier, iar spatiul Schengen, fara pasapoarte, vizeaza sa trimita posturile de control de la granite la raionul de vechituri.
UE mai este campioana in ceea ce priveste ajutorul umanitar si sustinerea pentru dezvoltare, avand un rol de frunte si in lupta impotriva incalzirii climatice. Ea incearca de asemenea sa joace un rol de conciliere pe plan diplomatic, ca de exemplu in cadrul negocierilor privitoare la domeniul nuclear iranian.
Insa aceste realizari nu mai sunt suficiente pentru a-i mobiliza pe cetateni. Pacea este considerata ca ceva ce vine de la sine. Bucuriei unirii Est-Vest i-a urmat “oboseala” extinderii in Europa, spre marea nemultumire a Turciei, candidata de 25 de ani, care incepe acum sa se uite in alta parte.
In plan economic, Uniunea nu mai este sinonima cu prosperitatea. Cresterea este slaba, somajul, ridicat si exista un sentiment tot mai puternic al declinului fata de emergenta Chinei, a Indiei sau a Braziliei, tari de care Statele Unite sunt mai interesate decat de “batrana Europa”.
Respingerea in 2005 a Constitutiei Europene de catre Franta si Olanda, doua din tarile fondatoare, a marcat o stopare a vechiului vis federalist. Euroscepticismul castiga teren peste tot, iar UE pare impietrita in criza.
Noile institutii create prin Tratatul de la Lisabona nu au facut nimic pentru relansarea proiectului. Mai ales politica externa si de aparare comuna ramane o himera, deoarece statele continua sa considere acest domeniu rezervat lor.
In acest context, interminabila criza a euro, declansata la inceputul anului 2010, a adus un plus de confuzie. O renuntare la acest proiect ar destabiliza intreaga Europa.
Unii, ca seful liberalilor europeni, Guy Verhofstadt, sau ecologistul Daniel Cohn-Bendit, considera ca salvarea poate veni doar printr-un mare salt federalist pentru transformarea Uniunii economice intr-o Uniune politica, realizat in jurul unui nucleu dur de tari.
Euroscepticii cred insa ca euro a esuat si ca UE ar trebui sa se rezume la o vasta zona de liber schimb. Unele voci din Marea Britanie cer chiar un referendum pentru iesirea tarii din UE.
Sursa: Agerpres