Vezi VIDEO
Cele mai importante proiecte transfrontaliere ale Romaniei de nord-vest au fost discutate astazi, 12 aprilie, in Baia Mare, in cadrul unei sedinte la care au luat parte ambasadorii Ungariei si Ucrainei, Zakony Botond si Teofil Bauer; Mircea Geoana, Inalt Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice si de diplomatie publica; Dragos Titea, secretar de stat in cadrul Ministerului Transporturilor; Anton Rohian, prefectul judetului Maramures; Gabriel Zetea, vicepresedintele Consiliului Judetean si presedintele PSD Maramures; Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare, dar si parlamentarii si primari ai localitatilor maramuresene, precum si reprezentanti ai institutiilor publice din judet.
Principalele puncte de discutie au fost proiectele care vizeaza direct sau indirect Maramuresul, precum Aeroportul International Baia Mare, podul de peste Tisa, dar si drumul rapid Baia Mare – Vaja. Despre importanta acestor proiecte, dar si despre momentul istoric pe care il traverseaza intreaga Europa, respectiv oportunitatile ivite Romaniei, Ungariei si Ucrainei a vorbit primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches.
“Cred ca pentru Maramures si pentru Baia Mare este un pas important intr-un moment geo-strategic important, pe care si noi maramuresenii, si noi romanii, trebuie sa il folosim. Este un moment in care trebuie sa ne unim fortele, romani, maghiari, polonezi, ucraineni, pentru a genera o zona de dezvoltare economica importanta, iar aici Maramuresul poate sa fie un punct strategic, un nod de infrastructura. Pe langa tot ceea ce inseamna infrastructura si care ne intereseaza pe toti, cred ca trebuie sa aplicam si strategiile economice si aici, in Maramures. Sa ne gandim daca realizam un traseu de legatura intre Ungaria si Ucraina prin Maramures, care sa traverseze Maramuresul, cu infrastructura rutiera de la Petea, Baia Mare, Gutai, Sighetu Marmatiei si Podul de peste Tisa, daca ne gandim sa dezvoltam si infrastructura feroviara, sa ne gandim si la dezvoltarea transportului aerian. Cred ca, in aceasta perspectiva, si Sighetu Marmatiei si, bineinteles, Baia Mare vor deveni zone de dezvoltare economica importante”, a declarat primarul Catalin Chereches.
Vicepresedintele Consiliului Judetean Maramures, Gabriel Zetea, a atras atentia asupra timpului pe care judetul l-a „pierdut” in ceea ce priveste implementarea acestor proiecte strategice, dar si despre ajutorul pe care ministrul Liviu Dragnea l-ar putea acorda pentru realizarea drumului rapid Baia Mare – Vaja.
„Aceste proiecte nu sunt noi, ci sunt proiecte pe care le discutam de mult prea multa vreme si cred ca a sosit timpul ca noi, toti, sa vorbim pe aceeasi voce, sa sustinem aceleasi proiecte, sa stabilim, odata si odata, in cadrul unei strategii de dezvoltare judetene prioritizarea acestor proiecte, sa stabilim ce vrem sa facem si sa sustinem aceste proiecte in functie de prioritatile lor. Discutiile in ceea ce priveste podul peste Tisa sunt extrem de avansate – acesta este primul proiect care va porni. In ceea ce priveste Baia Mare – Vaja lucrurile sunt de asemenea avansate, ca discutii ce vizeaza finantarea, in perioada 2014-2020 a acestui drum. Sigur ca in acest moment nu avem o sursa de finantare clara a acestui proiect, dar ne gandim la o solutie mixta – si din Programul Sectorial Operational si prin fonduri transfrontaliere, pentru ca cele doua judete, Maramures si Satu Mare sa beneficieze de acest drum rapid. Avem promisiunea ministrului Liviu Dragnea ca acest drum rapid va fi gata in perioada 2014-2020” a declarat Gabriel Zetea.
Dragos Titea, secretar de stat in cadrul Ministerului Transporturilor, a promis ca va face lobby in mod special pentru drumul rapid Baia Mare – Vaja, drum despre care s-a vorbit ani la randul, dar nu s-a facut nimic concret.
“Proiecte sunt multe in Maramures, un proiect mare este acest pod care se va face si care va lega Romania de Ucraina, pe care putem sa il trecem deja la proiectele finantate, lucrarile urmand sa inceapa in acest an. Un alt proiect major este Aeroportul Baia Mare, un punct de intrare in judet pe calea aerului, care ne dorim sa il avem finantat in cel mai scurt timp si sa gasim banii necesari pentru realizarea lui. De asemenea, incepand de astazi, voi face echipa cu Mircea Geoana pentru proiectul Baia Mare – Vaja, pe care il vom discuta cu ministrul Sova, cu prim-ministrul Victor Ponta, pentru ca in foarte scurt timp sa avem un studiu de fezabilitate nou si sa il putem pune in discutie in noul masterplan de transport”, a declarat Dragos Titea.
Ambasadorul Ungariei in Romania, Zakony Botond, a punctat obligativitatea morala a tarilor din estul Europei de a sprijini Ucraina in aceste momente de cumpana si de a gasi totate modalitatile de cooperare transfrontaliera si de devoltare a acestei regiuni.
“Avem posibilitatea ca, in cadrul Uniunii Europene, Romania si Ungaria sa colaboreze in sprijinul Ucrainei, iar discutiile despre aceste proiecte transfrontaliere reprezinta deja un progres in acest sens. Este evident ca problema crizei din Ucraina este importanta pentru toata Europa, dar de buna seama este si mai importanta pentru statele care se invecineaza cu Ucraina. Tocmai de aceea aceste initiative venite din partea domnului Geoana trebuie continuate, trebuie sa facem cercetari si sa gasim domenii de colaborare si dezvoltare pentru a sprijini Ucraina”, a punctat Zakony Botond.
Mircea Geoana a intarit si el ideea de uniune in spatiul est-european, mai ales acum, cand Rusia incearca sa opreasca Ucraina, Georgia si Republica Moldova din demersurile lor de a ajunge in Uniunea Europeana.
“Asistam in aceasta perioada la un dus scotian, pe care Federatia Rusa il administreaza Ucrainei si Europei in general. Dus scotian pentru ca are si o parte rece, foarte taioasa, inacceptabila la adresa vecinilor sai, dar si o parte de oportunitate, in sensul reactiei pe care intreaga Europa si intreaga comunitate transatlantica o face pentru a putea sa oferim vecinilor nostri din Ucraina, Republica Moldova si Georgia optiunea de a alege liber sistemul politic, sistemul democratic, sistemul de valori si de organizare pe care si-l doresc. Al doilea razboi al Crimeei trebuie sa aduca Romania din situatia unui stat de frontiera, la granita de est a Europei, cu toate dificultatile si handicapurile de dezvoltare pe care aceasta ipostaza ni le aduce, intr-un stat pivot, intr-un stat capabil sa isi foloseasca intreaga geografie, intreaga energie toate resurse pentru a deveni o punte intre est si vest, dar si intre nord si sud. Iar Maramuresul este expresia, la nivel micro, a acestui urias potential pe care Romania il are, de a deveni punte intre est si vest”, a declarat Mircea Geoana.
In ceea ce priveste proiectele din Maramures, senatorul Mircea Geoana a solicitat disciplina, explicand ca trebuie realizata o prioritizare a acestor investitii, in conditiile in care resursele financiare ale Guvernului sunt limitate.
“Va rog foarte mult sa reprioritizati proiectele intr-o ordine logica, in functie de capacitatea de multiplicare si antrenare pe care o au. Nu putem finanta tot. Nici cu o Europa mai generoasa din punct de vedere financiar nu vom avea bani pentru tot. Si va rog sa incepem cu tot ce inseamna logica de transport multi-modal, tot ce inseamna legaturi comerciale, infrastructura de transport si logistica. In esenta, vreau sa va rog sa nu mai faceti o lista de 100 de obiective care trebuie finantate simultan, pentru ca nu se poate. Invatati-va sa va auto-disciplinati, iar apoi veti putea solicita Guvernului sa fie disciplinat. Rugamintea mea este ca pana dupa Pasti, toate proiectele transfrontaliere ale Maramuresului sa fie regandite si sa ne puteti ajuta sa avem o coversatie bazata pe argumente solide pentru a ne putea bate pentru resurse suplimentare de la bugetul statului, de la bugetul european, de la finantatori internationali si, de ce nu, de la finantatori privati”, a explicat Mircea Geoana.
Dezbaterea publica de astazi a fost, spun participantii, doar un prim pas in ceea ce priveste aceste proiecte transfrontaliere de mare importanta nu doar pentru tara noastra ci pentru intreaga Europa, urmand ca ele sa fie puse pe hartie si mai apoi implementate, incercandu-se, totodata, aducerea a cat mai multor fonduri europene in aceasta zona a Batranului Continent.
Sursa: Tania Purcaru