Vezi VIDEO
Tratamentul la domiciliu are tot mai mare trecere in randul maramuresenilor. Medicii de familie spun ca abia fac fata numarului mare de persoane care le solicita ajutorul pentru diverse probleme de sanatate. De la simple raceli, pana la afectiuni cardiace, hepatite cronice sau probleme digestive, solicitantii nu se feresc sa sune cadrele medicale la orice ora din zi sau din noapte. Chiar daca investigatiile costa destul de mult, aceasta noua metoda este preferata tot mai mult in Baia Mare, mai ales odata cu instalarea anotimpului rece.
Examen clinic, electrocardiograma, ecografie, analize medicale, indicatii terapeutice si recomandari dietetice. Acestea sunt doar cateva dintre serviciile pe care le pot face medicii de familie la domiciliul maramuresenilor. In functie de afectiuni, respectiv de aparatura pe care trebuie sa o duca acasa la pacienti, medicii solicita intre 50 si 150 lei, sume la care se adauga costul analizelor propriu-zise.
“Noi avem o serie de servicii pe care putem sa le oferim pacientilor in afara programului nostru obisnuit de activitate. Avem tehnica si aparatura cu care putem merge la domiciliul pacientilor si acolo sa stabilim un diagnostic si un tratament. Putem sa le facem o electrocardiograma la domiciliu, o ecografie, le putem face mici analize de laborator care nu sunt tare sofisticate si putem sa tragem niste concluzii si sa oferim un tratament”, a precizat pentru eMaramures medicul de familie Gheorghe Lascu
Cele mai frecvente probleme pe care le invoca pacientii atunci cand pun mana pe telefon si suna medicii sunt infectiile respiratorii, virozele si afectiunile digestive sau locomotorii, dar nu lipsesc nici problemele grave de sanatate.
“De obicei intervenim pentru afectiuni acute, mai ales in cazul copiilor, sau pentru diverse afectiuni cronice in cazul pacientilor varstnici – cardiaci, hipertensivi, cu hepatita cronica sau alte afectiuni digestive. Se merge totodata la domiciliu si pentru diverse afectiuni ale aparatului locomotor, indiferent ca este vorba de coloana, membre superioare sau inferioare”, a adaugat Lascu.
In perioada aceasta, cand temperaturile sunt scazute, medicii se asteapta ca numarul solicitarilor sa creasca substantial.
“Din pacate, toamna nu este cel mai bun amic al pacientului suferind. In acest sezon, creste de obicei numarul de infectii respiratorii, de viroze, de amigdalite – mai ales in randul celor mici – precum si numarul de afectiuni digestive sau reumatismale”, a conchis medicul.
Gheorghe Lascu, care e si presedintele Societatii Medicilor de Familie din Maramures, spune ca majoritatea colegilor sai fac consultatii la domiciliu. Tocmai de aceea, in caz de nevoie, pacientii pot sa sune inclusiv alte cadre medicale decat cele pe lista carora figureaza pentru a beneficia de asistenta de urgenta.
Costurile sunt mai mari pentru interventiile de noapte. Astfel, o consultatie care in mod normal e prevazuta la 50 de lei are dupa lasarea serii pretul dublat. Orice alta investigatie facuta la domiciliu nu depaseste 150 lei, dupa cum au precizat cadrele medicale.
Sursa: Adina Timis