Scena Teatrului de Papusi din Baia Mare a readus ieri, 18 decembrie, pret de o ora, farmecul tinutelor si a muzicii anilor ’40-’60, printr-un show de moda ce a apartinut designerului Lorand Coza. Cunoscut pentru pasiunea lui pentru tot ceea ce insemana vintage, stilistul le-a oferit familiei, prietenilor si admiratorilor un spectacol-cadou, in care muzica, moda si dansul s-au imbinat perfect. “Gala de Craciun” a marcat, totodata, finalul activitatii sale in acest an.
2010 a fost pentru designerul si stilistul vestimentar Lorand Coza anul vintage. Tanarul a deschis in Baia Mare primul magazin vintage din tara si, alaturi de trupa sa Cozeur, a realizat o serie de spectacole cu tinute din perioada anilor ’40-’60 prezentate atat pe scenele din oras, cat si la festivaluri si targuri din capitala.
“Demult pastrez o pasiune pentru tot ceea ce inseamna vintage atat in materie de haine, cat si in obiecte. Sunt piese «ever green», care nu se vor demoda niciodata”, a spus Lorand Coza.
Prin spectacolele “Saturday night fever” prezentate de-a lungul anului, Lorand a incercat sa-i initieze pe baimareni in moda vintage. Unii s-au lasat furati de tinutele vechi dar valoroase, in timp ce altii nu s-au abatut de la tendintele actuale in moda. Dupa cum marturiseste designerul, insa, acest gen de show a avut mult mai mare “priza” la publicul din capitala decat la baimareni.
“Publicul din Bucuresti a fost mult mai receptiv, chiar daca spectacole cu specific vintage nu exista acolo. Ei sunt mult mai deschisi si au o alta perceptie despre ceea ce inseamna spectacol. Observ, insa, ca si baimarenii au inceput timid sa prinda gustul vintage si pot sa spun ca exista chiar o mica comunitate care poarta astfel de haine”, a conchis Lorand.
Cum era si normal, Lorand a dorit sa incheie activitatea sa profesionala 2010 tot cu tinute vintage. Si pentru ca totul sa capete amploare, el a oferit, in cadrul “Galei de Craciun”, nu unul, ci doua spectacole. Astfel, publicul a putut sa revada cunoscutul show “Saturday Night Fever”, dar si sa admire noile creatii din proaspat-lansatul “Povestea unei sosii”.
Astfel, personaje ca Pippi Longstocking, Judy Garland, Boy George, Madonna, Abba, Freddy Mercury, Edith Piaf, Marilyn Monroe, Tina Turner au defilat pe scena Teatrului de Papusi, au dansat si i-au facut pe cei din sala sa retraiasca farmecul anilor trecuti.
Pentru anul 2011, tanarul designer isi doreste sa creeze alte colectii, de data aceasta fara influente vintage. Marele sau plan este sa deschida un after school pentru copiii de gradinita, unde micutii sa poata sa invete sa desezene cum sa realizeze un spectacol si, nu in ultimul rand, cum sa prezinte hainute.
Sursa: Diana Grad