Ucraina va majora pretul gazelor naturale pentru consumatorii casnici cu 50% incepand cu data de 1 mai 2014, urmand sa implementeze noi majorari conform unui calendar care se intinde pana in anul 2018, a declarat un oficial de la compania energetica de stat Naftogaz, transmit AFP si Reuters.
Masura, care va fi nepopulara pentru cetatenii obisnuiti cu pretul subventionat la gaze naturale din perioada sovietica, a fost luata la cererea Fondului Monetar International, in schimbul acordarii unui program de asistenta financiara.
Pentru consumatorii industriali, majorarea pretului gazelor naturale va fi de 40% si se va aplica de la 1 iunie, a declarat Iuri Kolbuchin, unul dintre responsabilii companiei energetice Naftogaz. Marti, ministrul ucrainean de Finante, Oleksander Shlapak, a declarat ca Ucraina negociaza cu Fondul Monetar International (FMI) un imprumut de 15-20 de miliarde de dolari.
“Ne indreptam spre incheierea cu succes a unui program. Cred ca vom primi ceea ce am cerut. Este vorba despre o suma de 15-20 de miliarde de dolari”, a spus Shlapak. Ultimul acord stand-by cu FMI al Ucrainei, in valoare de 15 miliarde de dolari, a fost inghetat in 2011 in urma refuzului Kievului de a pune capat subventiilor si a majora preturile la gaze si incalzire pentru consumatorii casnici. Un inalt oficial de la FMI a declarat recent ca autoritatile ucrainene sunt decise sa adopte reformele necesare in schimbul ajutorului.
Sursa: Agerpres