Vezi VIDEO
Peste 57.000 de maramureseni vor primi ajutoare alimentare din partea Uniunii Europene, incepand din aceasta luna. Fata de anul trecut, in program au fost adaugate aproape 4.000 de persoane cu probleme financiare iar numarul alimentelor din pachete a fost crescut. O persoana va primi aproximativ 45 de kilograme de hrana. In total sunt 11 produse repartizate, printre acestea regasindu-se faina de grau, cea de malai, pastele fainoase, biscuitii, orezul, zaharul si uleiul necesare traiului zilnic, dar si conserve de mazare, bulion si fasole boabe.
In Maramures au sosit pana acum 500 de tone de produse alimentare din cele 2.600 rezervate pentru persoanele cu venituri reduse din judet. Pachetele au inceput sa fie transportate in teritoriu, iar dupa data de 15 octombrie ar urma sa ajunga la beneficiarii inclusi in acest program. Anul acesta, au aparut si alte categorii care vor primi acest sprijin de hrana, pe langa pensionarii cu venituri sub 400 de lei, persoanele cu dizabilitati, somerii si maramuresenii cu venit minim garantat.
„Au mai fost inclusi intre beneficiari doua categorii: somerii neindemnizati aflati in evidente – au mai intrat inca 3.000 de persoane -, precum si persoane care beneficiaza de diferite indemnizatii pe legi speciale – veterani, vaduve de razboi, detinuti politici, a caror venituri sunt sub 400 de lei. Din ultima categorie au intrat cam 720 in Maramures”, a relatat, pentru eMaramures, secretarul Consiliului Judetean, Dumitru Dumuta.
La nivelul municipiului Baia Mare sunt prevazute pentru primirea de ajutoare alimentare europene peste 9.200 de persoane. „Distribuirea efectiva catre beneficiar va incepe in ultima saptamana a lunii octombrie. Din 22 octombrie aceasta distribuire va incepe, cu conditia ca toate produsele sa fie aduse pana atunci – sa nu aducem un beneficiar de doua ori pentru a-si lua produsele pe care UE le da pentru aceste persoane defavorizate”, a declarat directorul Serviciului Public de Asistenta Sociala Baia Mare, Bogdan Gavra.
In municipiul resedinta de judet, distributia alimentelor achizitionate pe bani europeni se va face in patru puncte. Astfel, persoanele care beneficiaza de venitul minim garantat isi vor putea ridica pachetele de la Centrul Comunitar Romani, pe strada Electrolizei numarul 8 A. Pentru pensionari, distributia se va face la Centrul Caspev. Pentru persoanele cu dizabilitati, alimentele vor fi impartite la Centrul Luchian iar somerii au fost arondati cantinei numarul 1 din cadrul Colegiului Transilvania.
Autoritatile au mentionat ca pretul de liciatie alimentelor este de aproximativ 120 de lei pe beneficiar, dar valoarea reala a produselor pe piata e mult mai mare. In anii trecuti, distributia acestor pachete a intampinat probleme in Maramures. Pe de-o parte au fost beneficiari care au reclamat intarzierea cu care alimentele au ajuns la centre pentru a fi impartite saracilor iar pe de alta parte, reprezentantii Consiliului Judetean au aratat tone de zahar si faina au ramas luni la rand in depozite si riscau sa iasa din termenul de valabilitate, deoarece nu au fost ridicate de catre cei carora le erau destinate.
Sursa: Camelia Tocaci