Comunitatea din comuna Recea se mobilizează pentru a-l sprijini pe Rareș, prin organizarea unui Târg Caritabil de Toamnă, la care sunt invitați să participe toți cei care doresc să contribuie la această cauză.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, în intervalul orar 10:00–13:00, la Căminul Cultural „Ion Săsăran” din Săsar, și este organizat de grădinițele din comuna Recea, împreună cu Școala Primară Săsar.
Copiii, alături de cadrele didactice, au pregătit cu multă implicare lucrări și decorațiuni de toamnă, bunătăți și alte obiecte realizate manual, care vor putea fi descoperite și achiziționate de vizitatorii târgului.
Organizatorii îi invită pe membrii comunității să fie alături de Rareș și să transforme participarea la acest eveniment într-un gest de solidaritate.
Sub mesajul „Mâini mici. Inimi mari. O comunitate alături de Rareș”, târgul își propune să aducă împreună copii, părinți, profesori și localnici pentru a oferi sprijin prin implicare și generozitate.







– Servicii de creare site web
