Vezi VIDEO
Proiectul de reabilitare a drumului comunal care leaga Borsa de Baia Borsa a fost preluat de aceeasi firma care se ocupa si de modernizarea DN 18, pe tronsonul care duce spre Pasul Prislop. Reprezentantii administratiei locale si ai oficialilor firmei au avut deja o sedinta tehnica, iar in urmatoarele trei luni se spera in deblocarea lucrarilor la drum, care pe mai multe portiuni, se aseamana cu ulita unui sat, nu cu o sosea care traverseaza o zona turistica.
Investitia, care are valoarea de 18,5 milioane de lei, presupune refacerea a 8,2 kilometri de drum, inclusiv a strazii Decebal, dar si a trotuarelor si rigolelor. De asemenea, vor mai fi amenajate, pe portiunile mai circulate, piste pentru biciclisti, tinand cont ca, in ultimii ani, multi turisti si-au adus la Borsa si acest mijloc de locomitie.
Managerul proiectului, Nicolae Bindiu – fost primar al orasului Cavnic, a precizat ca vor mai fi amenajate 10 statii de autobuz. Lucrari complexe se vor face pe portiunile de drum care trec pe langa raul Cisla, pentru ca apa a sapat in infrastructura si a slabit rezistenta soselei. “Avem nevoie de elemente de siguranta in aceste zone. Vom face niste ziduri de sprijin pentru ca unde au fost ape mari a fost o erodare puternica”, a declarat Bindiu.
Autoritatile borsene spera sa se incadreze in termenul de finalizare a proiectului, chiar daca vremea ar putea sa le fie potrivnica. ”Proiectul trebuie finalizat in 31 decembrie 2013. ”am reusit achizitia intr-o formula care este importanta, fara contestatii si alte probleme, am semnat contractul de executie lucrari cu o firma serioasa, cea care face si reabilitarea drumului national din zona, acest lucru oferindu-ne garantia ca am putea realiza proiectul in bune conditii”, a declarat Nicolae Bindiu. Firma care lucreaza pe tronsonul DN 18, intre Moisei si Carlibaba, este Shapir Structures din Israel.
Problema reprezentantilor administratiei locale din Borsa este sa gaseasca bani la buget ca sa poata plati lucrarile care se vor efecta in perioada imediat urmatoare, pentru ca primaria trebuie sa suporte cheltuielile inainte sa obtina rambursarea.
FOTO arhiva – lucrari la drumuri (c) eMM.ro
Sursa: Andrei Sovan