Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o hotărâre (Cauza Pușcașu vs. Romania) care tranșează disputa dintre Guvernul României și Înalta Curte de Casație și Justiție în privința restanțelor salariale ale magistraților, al cărei vector principal, din partea magistraților, e președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, potrivit G4media.ro
Instanța de la Strasbourg a respins cererile formulate de cinci judecători, care au reclamat la CEDO faptul că eșalonarea restanțelor salariale stabilite prin sentințe definitive le-ar fi încălcat dreptul la proprietate.
Însă mai mult decât decizia CEDO în sine, devastatoare sunt considerentele exprimate de instanța europeană. Astfel, aceasta pune în discuție posibilul conflict de interese în care s-au plasat magistrații care au admis, cu prea miultă ușurință, majorările salariale dispuse în ultimii 20 de ani. Acest comportament, subliniază CEDO, a fost consolidat și de decizii ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție
Totodată, instanța remarcă faptul că guvernul a acționat diligent atunci când a hotărât eșalonarea sumelor la plată, câtă vreme salariile pe care le primesc magistrații sunt suficient de mari încât eșalonările să nu le afecteze modul de viață.
Decizia CEDO a fost luată într-un complet de șapte judecători, cu unanimitate, și este definitivă.
Este pentru a patra oară când o instanță europeană sancționează politicile promovate de către președinta Îmaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea. Au fost cauzele Lin I și Lin II, de la Curtea de Justiție a UE, în chestiunile privind prescripția răspunderii penale, și, tot de la CEDO, sentința privind sancționarea judecătorului Cristi Danileț pentru delict de opinie.
Cele mai relevante extrase din hotărârea CEDO:
„Reclamanții sunt cinci cetățeni români născuți între 1971 si 1986. Ei locuiesc la Deva, Coaș și, respectiv, Sibiu (România). Ei sunt judecători sau foști judecători care au obținut hotărâri judecătorești favorabile prin care Ministerul Justiției și instanțele la care și-au exercitat funcția de magistrat au fost obligate să le acorde beneficii financiare, din care ar trebui să mai primească, conform susținerilor reclamanților, sumele de 60.000 EUR, 30.000 EUR, 107.454 EUR, 571.891,74 EUR și, respectiv, 381.868,12 EUR”.
Adică un total de 1.151.213 de euro.
CCR și ICCJ au agravat criza
Instanța trece apoi în revistă istoria conflictului dintre magistrați și puterile executivă și legislativă, care datează din anul 2006, și care are ca obiect faptul că numeroase instanțe au acordat majorări salariale magistraților, pe baza principiului nedisciminării. Aceste cereri au devenit un adevărat fenomen, consolidat și de decizii ale Curții Constituționale și al Înaltei Curți, care au stimulat judecătorii și procurorii să apeleze la această cale de a-și majora veniturile.
„Potrivit Guvernului, pentru anul 2026, Înalta Curte de Casație si Justiție si Parchetul General, în calitate de ordonatori de credite, au solicitat alocarea sumei totale de aproximativ 1.400.000.000 EUR cu titlu de restanțe neplătite descurcând din hotărâri judecătorești si decizii administrative, inclusiv dobânzi”, notează CEDO.
„Curtea observă totuși că, de-a lungul timpului, fără a modifica în mod formal legile succesive care reglementează remunerația magistraților, jurisprudența constituțională și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție au contribuit la reconfigurarea cadrului juridic aplicabil remunerației judecătorilor. De altfel, atunci când magistrații au fost chemați să se pronunțe asupra unor componente ale remunerației de care puteau beneficia ei înșiși, participarea lor la adoptarea unor astfel de decizii era susceptibilă să genereze un conflict de interese, interesul lor patrimonial personal putând interfera cu exercitarea imparțială a funcțiilor lor judiciare”, remarcă instanța de la Strasbourg.
Și continuă: „În plus, instanțele par să își fi depășit rolul tradițional de interpretare și aplicare a legii, situație susceptibilă să creeze impresia unui conflict de interese interinstituțional care relevă o tensiune între puterea judecătorească și puterile legislativă și executivă. Or, Curtea subliniază că judecătorul național nu are sarcina de a se substitui autorităților naționale competente în alegerea politicilor bugetare și economice, prioritățile în materie de cheltuieli și alocarea resurselor publice, intrând în competența puterilor executive și legislative, care dispun, în acest domeniu, de o largă marjă de apreciere”.
O situație excepțională
După ce reiterează principiul conform căruia statul nu poate invoca lipsa fondurilor pentru a nu onora sentințe judecătorești, Curtea subliniază caracterul excepțional al situației din România: „Prezenta cauză privește circumstanțe excepționale care se caracterizează mai ales prin amploarea și caracterul imprevizibil al obligațiilor financiare care revin statului și prin constrângerile economice și bugetare pe care autoritățile au trebuit să le gestioneze într-o conjunctură economică dificilă”.
„Curtea notează ca măsurile de eșalonare, reeșalonare si amânare a plății creanțelor au fost decise prin acte normative previzibile. Curtea consideră că obiectivele enunțate în aceste acte legislative priveau interesul general și urmăreau scopul legitim de a reduce cheltuielile publice, de a reechilibra bugetul și de a redresa situația economică a țării. În plus, Curtea reamintește că, într-o situație de criză economică acută, un stat poate lua măsurile pe care le consideră necesare, nu numai pentru a remedia criza bugetară a momentului, ci și pentru a-și redresa finanțele publice în mod durabil”, explică CEDO conduita Guvernului.
Magistrații nu sunt categorie vulnerabilă
Instanța evaluează apoi și efectele pe care eșalonările l-au avut asupra magistraților-reclamanți: „Curtea recunoaște că sumele restante solicitate de către reclamanți sunt substanțiale. Totuși, veniturile lunare pe care reclamanții în cauză le-au primit și continuă să le primească sunt, de altfel, cu mult mai mari decât salariul sau pensia medie din România și depășesc chiar și indemnizațiile primite de cele mai înalte autorități ale statului. Curtea nu poate trage concluzia că reclamanții fac parte dintr-un grup vulnerabil și că neplata integrală și imediată a sumelor solicitate i-a privat de singurul lor mijloc de subzistență sau i-a expus riscului de a nu dispune de mijloace suficiente pentru
a-și asigura subzistența. Curtea consideră, așadar, că reclamanții nu au demonstrat că neexecutarea, până în prezent, integrală a hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea lor le-a impus o sarcină individuală excesivă”.
În consecință, Curtea a respins cererile ca inadmisbile. Sentința este diponibilă, deocamdată, în limba franceză.
– Servicii de creare site web
