În cadrul programului ”Școala Altfel”, elevii clasei a V-a A ai colegiului Național ”Gheorghe Șincai” au participat cu mult entuziasm la o activitate practică și plină de semnificație, organizată de Serviciul Medicină Școlară și Serviciul Vârstnici, din cadrul Direcției de Asistență Socială.
Așadar, elevii împreună cu senioarele au pregătit murături redescoperind tradițiile și secretele conservării legumelor, transmise din generație în generație. Activitatea a fost mai mult decât o întâlnire între generații: a fost o lecție despre tradiție, responsabilitate și respect față de hrană. Copiii au descoperit importanța prevenirii risipei alimentare, valorificării legumelor de sezon și adoptării unor alegeri alimentare sănătoase și echilibrate.
Un moment important al activității l-a reprezentat întâlnirea cu asistenta medicală, care le-a oferit copiilor sfaturi și recomandări practice despre alimentația sănătoasă: importanța consumului zilnic de fructe și legume, diversificarea alimentelor, hidratarea corespunzătoare, reducerea consumului de sare și zahăr, precum și păstrarea unui echilibru alimentar.
Prin astfel de experiențe, învățăm că obiceiurile sănătoase se formează încă din copilărie, iar alegerile pe care le facem astăzi contribuie la sănătatea și calitatea vieții de mâine.






– Servicii de creare site web