Vezi VIDEO
Spitalul Judetean Baia Mare a devenit casa pentru trei bebelusi abandonati de mame. Doi sunt gemeni, au sub un an si fac obiectul unei dispute in familie. Cel de-al treilea, Mihaita, a venit pe lume in urma cu doua luni si jumatate, cu o greutate foarte mica la nastere. O femeie de etnie roma i-a dat viata si l-a “uitat” in spital. Pentru acesti micuti, cu care soarta a fost nemiloasa, unitatea medicala plateste zilnic aproximativ 150 lei. O suma destul de mare, spun angajatii institutiei, avand in vedere bugetul de criza. Trist este ca nu se stie cat vor mai ramane acesti trei copii in spital.
Lucia Bozga, directorul de ingrijiri al Spitalului Judetean, spune ca, in acest moment, in sectia de Recuperare Pediatrica se afla trei copii abandonati. Costurile pentru ingrijirea acestora sunt de aproximativ 150 lei pe zi, extrem de mult, tinand cont de perioada destul de lunga pana cand vor fi preluati de cei de la Directia de Protectie a Copilului.
“Va pot spune ca intampinam greutati cu institutiile de protectie a copilului, in sensul in care legislatia nu este armonizata. Noi suntem o unitate cu zile de spitalizare putine ca numar, decontate de Casa de Asigurari, iar acesti copii ne incarca foarte mult chetuielile, pentru ca nu este bine stabilita legatura intre spital si celelalte institutii de asistenta sociala”, a precizat Lucia Bozga, directorul de ingrijiri al Spitalului Judetean “Dr. Constantin Opris” din Baia Mare.
Pana in urma cu o luna si jumatate, pe strada Victor Babes din Baia Mare functiona o sectie de recuperare pediatrica pentru copiii abandonati sau/si cu diferite afectiuni. Cand sectia s-a inchis, micutii care primeau acolo ingrijire au fost transferati la Spitalul Judetean. Conform legii, cei care implineau un an trebuiau sa fie inclusi in sistemul de protectie a copilului si sa fie preluati de un asistent maternal ori de o casa de tip familial.
“In momentul in care sectia a fost inchisa si mutata la Spitalul Judetean, erau sapte copii abandonati sesizati catre Directia noastra. Nu demult, Directia a semnat un parteneriat cu Fundatia «Sera», prin care am identificat 15 asistenti maternali pentru preluarea acestor copii. In prezent, mai avem doar trei copii care trebuie plasati in asistenta maternala in regim de urgenta”, a declarat Lavinia Orzac, director adjunct al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Maramures.
Dintre cei trei copii care se afla in acest moment pe sectiea de Recuperare Pediatrica, doi sunt gemeni si fac obiectul unei dispute pentru custodie intre membrii familiei. Cel de-al treilea copil, Mihaita, s-a nascut cu o greutate mai mica decat normala. Mama, de etnie roma, era minora si l-a abandonat in spital. De atunci, micutul le cunoaste doar pe “mamele de imprumut”, care se schimba in functie de programul in care sunt de garda.
“Mihaita beneficiaza de ingrijire de specialitate, de alimentatie, de vitaminizari. Fiind cu o greutate foarte mica la nastere, a necesitat vitamine si o alimentatie specifica varstei. El se joaca mult. Asistentele, ingrijitoarele iubesc foarte mult copiii. Sunt imbaiati, au loc de joaca. Au toate conditiile in sectia noastra”, a spus Georgeta Stamate, asistent coordonator in cadrul sectiei Recuperare Pediatrica.
Insa, Mihaita va mai avea, probabil, mult de asteptat in sectia de Recuperare Pediatrica pana cand cineva va dori sa il duca acasa si sa ii ofere dragostea parinteasca.
Sursa: Catalin Tineghe