Un mesaj de respect și apreciere pentru pompierii maramureșeni a fost transmis de colegii lor jandarmi, cu ocazia Zilei Pompierilor din România, sărbătorită în fiecare an la 13 septembrie.
Inspectoratul de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” Maramureș a transmis un mesaj dedicat salvatorilor din cadrul ISU Maramureș, subliniind curajul și devotamentul de care aceștia dau dovadă în timpul intervențiilor. „Pompierul este cel care aleargă spre pericol atunci când instinctul ne spune să fugim de el, care pune siguranța celuilalt înaintea propriei siguranțe”, se arată în mesajul jandarmilor maramureșeni.
Reprezentanții instituției au amintit și de misiunile în care pompierii și jandarmii acționează împreună, descriind colaborarea dintre cele două structuri drept una construită pe „încredere, respect și solidaritate”. Cu ocazia zilei de 13 septembrie, jandarmii le-au urat pompierilor sănătate, putere de muncă și misiuni încheiate cu bine, astfel încât după fiecare intervenție să se întoarcă sănătoși la familiile lor.
Mesajul este semnat de inspectorul-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” Maramureș, colonel Mihai-Dan Haiduc.
La mulți ani tuturor pompierilor!







– Servicii de creare site web
