Numele purtat de două sate de pe Valea Țibleșului este vechi de circa 600 de ani, iar în ce privește originea lui părerile lingviștilor sunt împărțite. Unii susțin originea slavă, alții sud-bulgară, alții pecenegă sau cumană.
”Câteva familii nobiliare din Căianu Mic au contribuit la luptele împotriva tătarilor, iar în anul 1540, voievodul Ștefan Mailat îi răsplătește pentru vitejia lor cu minele de sare de la Știubei, Slatini, Hotropi, După Deal, etc. Este vorba despre Tăut Mihai, Bilt, Căian, Manu (de la care s-a păstrat un blazon nobiliar), Vidican, Moldovan, Vlad, Chindriş, Lup și Pugna”, arată Bogății din istoria vie a Transilvaniei.
Conform sursei citate, numele de Căian este amintit din 1456, când regele Ungariei – Ladislau al V-lea – îl deposedează de satele Căianu Mic, Căianu Mare, Dobric și Spermezeu pe Herinai János, pentru necredință, și dăruiește aceste sate lui Farkas János și Miklós, fiii lui Farkas Tamás.
Referitor la etimologia cuvântului Căian/Caian părerile lingviștilor sunt împărțite. Unii susțin originea slavă, alții sud-bulgară, alții pecenegă sau cumană.
Prima mențiune a numelui de Caian apare în descrierile lui Constantin VII Porfirogenetul “Caianus”, în limba bulgară veche (turcică) se întâlnește sub forma de Kaian, Caganus (latinizat), Caianos (grecizat) sau formele simplificate “Kan”, “Chan”.
Dacă proveniența numelui ar fi de origine veche bulgară, etimologia s-ar fi dezvoltat astfel: Haian, Kachan, Kan – Caian.
În cronicile medievale sunt amintite două personaje cu aceste nume: Kean sau Kaian, conducători ai bulgarilor, care i-au așezat pe bulgari și pe slavi între Dunăre și Tisa, cu cu mult înainte de venirea maghiarilor și un Kean sau Kaien, peceneg din Moldova, care s-a aliat cu Gyula, voievodul Transilvaniei, împotriva lui Ștefan I, regele Ungariei.
Urmașii acestui Caian au stăpânit moșii pe Someș și au fost acceptați în nobilimea maghiară.
În comuna Căianu Mic s-a născut Leon Manu la 1 aprilie 1883, ultimul stareț greco-catolic al mânăstirii greco-catolice de la Nicula, fratele deputatului PNȚ Dumitru Man. Părinții săi au fost Ioan și Candidia Man, ambii învățători. La botez i s-a dat numele Iulian. După studiile elementare și gimnaziale, a urmat teologia pastorală la Academia Greco-Catolică din Gherla. În anul 1905 a fost tuns în monahism, intrând în ordinul basilian.
A slujit bisericeşte în Dieceza greco-catolică de Cluj-Gherla, fiind paroh la Cluj-Mănăştur II (biserica Calvaria) şi egumen al Mânăstirii Nicula (mănăstire greco-catolică neretrocedată, deținută azi de ortodocși). A refuzat trecerea la Biserica Ortodoxă Română în 1948, când Biserica Română Unită a fost scoasă în afara legii. În calitate de preot-călugăr s-a remarcat prin sfinţenie şi prin predicile deosebite. A fost arestat în noiembrie 1953, fiind acuzat de faptul că ”a făcut slujbe clandestine”. Închis la Oradea, Cluj, Jilava, Timișoara. A fost eliberat la 16 februarie 1955. Este rearestat în 13 august 1956. Prin sentința nr. 1202/1957 a Tribunalului Militar al Regiunii III Militare Cluj este condamnat la 9 ani închisoare corecțională pentru „instigare publică”. A fost închis la Gherla, temniţă de exterminare, unde a şi murit în data de 23 Martie 1958 . Preotul Alexandru Raţiu era vecin de celulă cu el şi a spus: „La Gherla, în 1958 Martie, a murit preotul Leon Man, în celula alăturată 66 ”.
Familia lui a reușit să obțină un certificat de deces al starețului de abia în 2005.
Sursă: Timponline.ro
– Servicii de creare site web
