Autoritatile maramuresene spera sa obtina sprijin pentru demararea unor proiecte importante pentru judet, tocmai de la….chinezi. Conducerea Consiliului Judetean Maramures a anuntat ca Ministerul de Externe a acceptat ca la targul de la Shanghai, autoritatile din judet sa prezinte patru proiecte. Printre investitiile care vor fi prezentate se numara chiar modernizarea Aeroportului International Baia Mare.
Reprezentantii Consiliului Judetean Maramures se gandesc la o colaborare chinezo-romana. Daca tot e criza, iar de la centru fondurile s-au cam restrans atunci cand vine vorba despre investitii, autoritatile se gandesc ca poate parafeaza o colaborare cu chinezii, in urma expozitiei mondiale de la Shanghai, acolo unde vor fi prezentate patru proiecte.
“O colaborare cu partea chineza este benefica. La targul de la Shanghai va fi prezent presedintele Traian Basescu. Noi am pus patru obiective, macar unul din ele daca ar intra pe rol. Unul este extinderea si modernizarea Aeroportului International Baia Mare, al doilea reabilitarea si modernizarea drumului nordului, respectiv legatura cu autostrada. Trei: drumul expres Baia Mare- Satu Mare”, a spus presedintele CJ Maramures, Mircea Man.
Acesta a mai adaugat ca va fi prezentat si un proiect care vizeaza realizarea unui “culoar”, “un pod de traversare a Tisei si o legatura directa intre Romania- Ucraina si partea vestica, incluzand tunelul”. Seful administratiei judetene sustine ca pentru realizarea tunelului s-au purtat discutii cu Ministerul Transporturilor, fiind luata in calcul o colaborare americano-germana, dar fara finantare guvernamentala.
“Am avizat toate documentele, fara garantii guvernamentale, fara altfel de implicatii financiare, pentru ca nu le avem, dar suntem deschisi pentru aceste investitii”.
Sursa: Camelia Tocaci