Dupa ce au criticat vehement si cu toate “fortele de opresiune” din dotare (Directia Finantelor Publice, de exemplu) societatile care efectueaza lucrari de inchidere si ecologizare a perimetrelor miniere din Maramures, in doar cateva zile autoritatile judetene au schimbat macazul si discursul. Acum, totul e bine, prefect chiar, iar prefectul Sandu Bombonel Pocol s-a declarat “impresionat de calitatea lucrarilor”.
O comisie prefecturala care a verificat lucrarile de punere in siguranta a iazurilor de decantare din zona Borsa a constatat ca totul e perfect. Pana si prefectul Sandu Bombonel Pocol, din postura de “fruntas” a comisiei de control, cel care in urma cu doar sase zile infiera cu vehementa firmele care executa respectivele lucrari, s-a declarat “impresionat de calitatea acestora”. Asadar, e bine si asa rau cum e.
Comisia Pocol
“Deplasarea” in scop verificator a avut loc marti, 24 august, in Maramuresul istoric, iar din comisie au facut parte prefectul Pocol, inginerii Stelian Ivascu si Alexa Bout de la Serviciul de Gospodarire a Apelor, maiorul Ionita Sarb de la Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta si inginerul Lucian Manta de la Consiliul Judetean.
Comisia a verificat “modul de executare a lucrarilor de punere in siguranta a iazurilor de decantare Colbu 1, Colbu I2, D1, D2, D3 si Novat”, iazuri care au fost incluse in istoricul accidentelor de mediu dupa poluarile raurilor Cisla, Novat, Vaser, Viseu si Tisa din anii 2000 si 2008.
Insa acum totul e “impresionant”, riscul poluarii transfrontaliere e diminuat, iar prefectul Pocol a recunoscut cu modestie ca el a fost cel care a semnalat problemele factorilor responsabili, “fapt care a condus la luarea unor decizii, alocarea de fonduri si impulsionarea lucrarilor care se desfasoara la inchiderea perimetrelor miniere din zona Borsa”.
„La iazurile de decantare Colbu 1, Colbu 2 si Novat lucrarile executate sunt de 95%, in timp ce la iazurile de decantare D1, D2 si D3 s-au executat 85% din lucrarile prevazute in proiect. Sunt impresionat de calitatea acestora si am luat ca si proba esantioane din materialele folosite pentru punerea in siguranta a iazurilor de decantare”, a mai spus prefectul Pocol.
Lucrarile care l-au impresionant pe prefect
La iazurilor Colbu 1 si Colbu 2 s-a realizat un descarcator de ape mari, un canalul de tranzitare, patru sisteme de retinere a plutitorilor in amonte de iazuri si o trompa de admisie a apei in sistemul de subtraversare. De asemenea, au fost amenajati torentii si canalele de evacuare de pe iaz, a fost retaluzat digul principal, iar plaja iazurilor si taluzurile au fost acoperite cu geomembrana, strat trisoplast, sol vegetal si ierba, lucrari similare fiind executate si la celelalte iazuri din zona Borsa.
In consecinta, comisia lui Pocol a decis ca lucrarile “se inscriu in grafice” si “sunt capabile de a face fata unor situatii care in trecut au condus la accidente ecologice si poluarea cursurilor de apa”.
CITESTE SI:
ECOLOGIE PENALA – Directia Finantelor ia masuri impotriva firmelor care au facut de mantuiala lucrarile de inchidere a minelor din Maramures (VIDEO)
Sursa: Catalin Vischi