In cateva ore, o familie din Viseu de Jos, care avea gospodaria pe Dealul Podurile Porcului, a ramas fara nimic. Un incendiu a distrus toata agoniseala oamenilor, iar vina le apartine si autoritatilor locale din Viseu de Jos care, in ciuda semnalelor repetate ale localnicilor, nu au reusit sa amenajeze drumuri de acces spre casele din aceasta zona a comunei, facand imposibila interventia autospecialelor pompierilor si medicilor.
Alarma s-a dat aseara, 9 octombrie, cand echipajele de interventie au fost chemate sa stinga focul izbucnit intr-o gospodarie aflata la circa 4 kilometri de DN 18, pe raza localitatii Viseu de Jos. Pompierii au fost nevoiti sa isi abandoneze masinile la circa 150 de metri de gospodaria in flacari, drumul fiind inaccesibil auto.
Focul era generalizat cand au ajuns pompierii. Acestia au folosit o pompa submersibila si au intrebuintat circa 20.000 de litri de apa, din cele doua autospeciale cu care au intervenit si din fantanile din apropiere, dar nu au reusit sa limiteze dezastrul. Rand pe rand, flacarile au mistuit casa oamenilor, adapostul de animale si sopronul de fan, dar si trei anexe din lemn. Din locuinta, pompierii au scos si doua butelii cu gaz. Incendiul a fost stins dupa patru ore, inainte ca focul sa se extinda spre o padure aflata in vecinatatea gospodariei.
Cel mai probabil, dezastrul a fost cauzat de un scurtcircuit la conductori electrici deteriorati sau neizolati corespunzator.
Nu a fost singurul incendiu, pentru ca un altul a avut loc azi noapte, 10 octombrie, la Sighetu Marmatiei. Doua echipaje au actionat pentru stingerea focului semnalat intr-o cladire dezafectata din gara C.F.R. Datorita interventiei rapide a pompierilor, au ars doar trei metri patrati de acoperis din lemn. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza focului deschis.
In dimineata de azi, 10 octombrie, la ora 05.40, un echipaj din Baia Mare a actionat pe strada Paltinisului, la stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. Au ars materialele combustibile din compartimentul motor. Focul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit la conductorii electrici.
Sursa: Ioana Osan