In memoriam. 138 de ani de la nașterea Fericitului Episcop Alexandru Rusu

Un pios omagiu adus unui martir al Bisericii Greco Catolice, al Transilvaniei și al României…
Alexandru Rusu (n. 22 noiembrie 1884, Șăulia/Mezősályi/Schallenkirch, comitatul Turda-Arieș – d. 9 mai 1963, închisoarea din Gherla, Szamosújvár, Neuschloss), a fost din 1930 episcop al Eparhiei Greco-Catolice a Maramureșului, ales în 1946 mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, unul din liderii rezistenței greco-catolice din Transilvania în timpul prigoanei comuniste.
A făcut studii gimnaziale la Bistrița, Târgu Mureș și la Blaj, între anii 1896–1903. În anul 1903 a fost trimis la Budapesta pentru a studia teologia. A primit titlul de doctor în teologie în anul 1910.
La 20 iulie 1910 Alexandru Rusu a fost hirotonit preot, iar apoi a fost numit profesor titular al catedrei de Teologie Dogmatică din cadrul Academiei Teologice din Blaj, precum și la liceul din Blaj.
În anul 1920 a fost numit Secretar Mitropolitan, iar în anul 1923 Canonic al Capitulului Mitropolitan. În perioada (1925–1930) a fost rector al Academiei Teologice de la Blaj. A fost redactor al revistei „Cultura Creștină” (1911–1918) de la Blaj, precum și redactor și apoi director (1922–1930) al săptămânalului „Unirea”, care apărea tot la Blaj, pe care îl înființaseră, la 1890, la Blaj, Alexandru Grama, Augustin Bunea, Victor Smigelschi, Vasile Hossu și Izidor Marcu, în care a publicat numeroase articole și studii.
Între anii 1918–1920 a îndeplinit funcția de secretar general în resortul Culte al Consiliului Dirigent și deputat ales, iar din 1931, după instalarea ca episcop de Maramureș, a fost senator de drept, în Parlamentul României.
În anul 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena(cunoscut și ca Al doilea arbitraj de la Viena, în toate celelalte ţări, în afară de România…) de la 30 august, întreaga eparhie a Maramureșului, cu excepția câtorva parohii rutene din Vicariatul Bucovinei, a intrat sub administrația Ungariei fasciste. Episcopul Alexandru Rusu a rămas la Baia Mare şi nu s-a retras din zona ocupată.
Scaunul mitropolitan al Bisericii Române Unite cu Roma a devenit vacant ca urmare a decesului mitropolitului Alexandru Nicolescu, la 5 iunie 1941.
În data de 16 martie 1946 Sinodul electoral Mitropolitan l-a ales la Blaj, în înalta funcție de mitropolit la Bisericii Române Unite cu Roma, alegere recunoscută de Sfântul Scaun, însă guvernul comunist, condus de Petru Groza, nu l-a confirmat, în ciuda tratativelor purtate de Sfântul Scaun cu guvernul comunist român, întrucât îi cunoștea dârzenia de „luptător pentru apărarea drepturilor Bisericii și Națiunii Române, amenințate de comuniști”.
Drept consecință, scaunul mitropolitan al Bisericii Române Unite a rămas vacant până în 1990.

La 28 octombrie 1948 Alexandru Rusu a fost arestat și apoi a fost întemnițat la Ministerul de Interne. A fost apoi transferat la Dragoslavele, apoi, din februarie 1949, la Mănăstirea ortodoxă de la Căldărușani, iar din mai 1950, a fost mutat la închisoarea Sighet, unde a stat încarcerat între anii 1950 – 1955.

A supraviețuit închisorii de la Sighet și a fost spitalizat la spitalul Gerota din București, „pentru refacere”. Autoritățile comuniste ale vremii l-au mutat, cu domiciliul obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeș, iar apoi, izolat de ceilalți episcopi, la Mănăstirea Cocoș, din județul Tulcea.
În anul 1956, împreună cu episcopii greco-catolici Iuliu Hossu și Ioan Bălan, a redactat un memoriu, în sprijinul repunerii în drepturi a Bisericii Române Unite cu Roma, pe care l-au transmis autorităților comuniste din România, iar în copii, a fost difuzat în străinătate.
Acest memoriu a fost sprijinit prin mii de semnături ale credincioșilor greco-catolici din întrega țară. La 12 august 1956 preoții Vasile Chindriș și Izidor Ghiurco au oficiat Sfânta Liturghie în mod public, sub cerul liber, în fața Bisericii Piariștilor din Cluj.
Pentru toate aceste „încălcări ale legii” a fost făcut responsabil un grup de clerici și credincioși, în frunte cu episcopul Alexandru Rusu. În anul 1957 Tribunalul Militar din Cluj l-a condamnat pe acesta din urmă la 25 de ani de muncă silnică, „pentru instigație și înaltă trădare”. A fost întemnițat la Gherla, în celula nr. 10, de la subsol.
În primăvara anului 1963, în celula închisorii de la Gherla, Alexandru Rusu s-a îmbolnăvit de rinichi. La data de 9 mai 1963, după ce i-a binecuvântat pe cei prezenți, colegi de suferință, din aceeași celulă, le-a spus:
„Frații mei, acum mă duc la Dumnezeu să-mi primesc răsplata pentru viața primită de la El, pentru Biserică și pentru români.”
„Acestea au fost ultimele sale cuvinte”. Alexandru Rusu a fost înmormântat, fără nicio ceremonie religioasă, în cimitirul deținuților politici de la Gherla, județul Cluj, în mormântul cu numărul 133, după care, locul a fost arat cu tractoarele, din ordinul Securității.