Povestea ultimei restaurări a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula ridică numeroase semne de întrebare. O intervenție care trebuia să dureze doar câteva săptămâni s-a întins pe mai bine de doi ani, iar rezultatul a fost o icoană cu o înfățișare profund schimbată.
Relatarea este prezentată de preotul Ioan Bizău în volumul colectiv „Nicula – Icoana neamului. 450 de ani de atestare documentară”, publicat de Editura Ecclesia, la paginile 117-121.
O restaurare începută în 1989
La începutul lunii octombrie 1989, arhiepiscopul Teofil Herineanu a observat că, în zona Pruncului, stratul de culoare al icoanei începuse să se desprindă, lăsând la vedere suportul de ghips.
Îngrijorat de starea icoanei, arhiepiscopul i-a cerut preotului Ioan Bizău să găsească un specialist care să intervină. Acesta a apelat la restauratoarea Dorina Idiceanu, specialistă în pictură tempera pe lemn în cadrul Laboratorului zonal pentru consolidare și restaurare, secție a Muzeului de Istorie al Transilvaniei.
Icoana a fost dusă la laborator pe 10 octombrie 1989, iar lucrarea trebuia să fie finalizată până în apropierea Crăciunului. Costul estimat era de aproximativ 4.000-5.000 de lei.
Lucrurile nu au decurs însă conform planului.
Descoperirea unui strat pictural mai vechi
În timpul investigațiilor, restauratoarea a realizat fotografii și radiografii ale icoanei. Potrivit relatării părintelui Ioan Bizău, acestea ar fi evidențiat existența unui strat pictural mai vechi, aflat sub intervențiile ulterioare.
Restauratoarea considera că acest strat ar trebui scos la iveală, deoarece o intervenție mai veche modificase inclusiv aspectul Pruncului. În relatarea sa, părintele Bizău recunoaște că, în acel moment, nu a realizat că o asemenea decizie nu putea fi luată fără acordul proprietarului icoanei și fără consultarea unei comisii de specialiști.
Între timp, arhiepiscopul Teofil Herineanu devenea tot mai îngrijorat de absența icoanei din paraclisul în care se ruga zilnic.
Icoana revine temporar în paraclis
La un moment dat, pentru a-l liniști pe arhiepiscop, restauratoarea i-a permis părintelui Bizău să ia icoana pentru scurt timp. Aceasta fusese curățată și acoperită cu o peliculă protectoare.
Icoana a fost readusă în paraclis, însă stratul de culoare a început din nou să se desprindă. Potrivit explicației restauratoarei, pelicula protectoare, aflată într-un mediu foarte uscat, devenise rigidă și solicita stratul de culoare care încă nu era suficient de bine consolidat.
Icoana a fost dusă din nou la laborator.
Timpul trecea, iar restaurarea nu era finalizată. Spre sfârșitul anului 1990, preotul Bizău spune că a renunțat să mai meargă la laborator, problema fiind preluată de un funcționar al centrului eparhial.
Incendiul din laborator
Unul dintre cele mai controversate momente ale întregii povești avea să se producă în decembrie 1991.
Potrivit relatării părintelui Ioan Bizău, în laboratorul de restaurare a izbucnit un incendiu după ce focul dintr-o sobă fusese lăsat nesupravegheat timp de mai multe zile. Gazul metan ar fi ars continuu, iar focarul s-a extins la nivelul structurii de lemn a acoperișului.
Intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat producerea unui incendiu de proporții.
Rămâne însă neclar, din relatarea citată, în ce măsură căldura, fumul și intervenția pompierilor au afectat icoana aflată în laborator. Acest episod este trecut relativ succint în mărturia părintelui Bizău, fără detalii tehnice privind starea icoanei după incendiu.
În aceeași zi, icoana a fost adusă la sediul Arhiepiscopiei, unde restauratoarea și-ar fi continuat activitatea.
Finalizarea lucrării, după mai bine de doi ani
În cele din urmă, restaurarea a fost finalizată în preajma Crăciunului din 1991, la aproximativ doi ani de la termenul inițial.
Pentru arhiepiscopul Teofil Herineanu, rezultatul a fost însă unul dureros. Obișnuit cu înfățișarea icoanei în forma în care o văzuse și în fața căreia se rugase vreme de aproximativ 25 de ani, acesta nu a reușit, potrivit relatării, să se obișnuiască cu noua imagine.
Părintele Ioan Bizău spune că arhiepiscopul a rămas mâhnit și cu regrete pentru modul în care evoluase restaurarea.
O icoană care nu mai seamănă cu cea cunoscută?
Problema ridicată de această poveste nu este doar durata neobișnuit de mare a restaurării, ci mai ales modificarea aspectului icoanei.
Potrivit textului citat, intervenția a dus la o imagine foarte diferită de cea cunoscută anterior. Expresia Maicii Domnului și a Pruncului, cromatica și aspectul general al icoanei au fost schimbate.
Autorul textului merge chiar mai departe și pune sub semnul întrebării conservarea tuturor elementelor originale ale icoanei, inclusiv suportul de lemn, însă aceste afirmații nu sunt prezentate în fragmentul citat ca fiind rezultatul unei expertize definitive.
Cert este că, după această intervenție, icoana a căpătat o înfățișare care a generat și continuă să genereze controverse.
Pentru cei care au cunoscut vechea imagine a Icoanei făcătoare de minuni de la Nicula, întrebarea rămâne una esențială: cât din icoana originală mai poate fi văzut astăzi și cât reprezintă rezultatul intervențiilor de restaurare și repictare?
Povestea relatată de pr. Ioan Bizău oferă o mărturie importantă despre una dintre cele mai controversate intervenții asupra unui obiect de cult de o valoare spirituală și istorică deosebită pentru credincioșii din Transilvania.
– Servicii de creare site web
