Este prima oara cand, in noul format al celei mai importante competitii din handbalul de club din Europa, o echipa din Romania ajunge sa joace finala. Cotele de pariuri sunt in favoarea danezelor. Palmaresul este in favoarea danezelor. Bugetul atarna greu in balanta in favoarea danezelor. Se spune ca minunile se intampla in basme si nu a prea auzit nimeni de personaje de poveste care sa joace handbal. Si, totusi: daca vreo echipa romaneasca este in stare sa creioneze minuni, atunci aceasta echipa este Oltchim Rm. Valcea si minunile se vor intampla pe semicercuri. Nu e nici pe departe facil. Dar nici imposibil. Visul de a ridica deasupra capetelor trofeul Ligii Campionilor (chiar daca are undeva peste 13 kg) este atat de frumos incat le poate da romancelor puterea de a destrama psihologia mioritica de a nu crede ca meritam numai ce e mai bun. Azi si in 15 mai, Romania joaca handbal. Si azi si peste o saptamana, speram sa o facem cu lacrimi de fericire in priviri…
Azi, incepand cu 17.15 (ora Romaniei) are loc prima mansa a finalei Ligii Campionilor la handbal feminin. Se vor afla fata in fata echipele Viborg HK (Danemarca) si Oltchim Rm. Valcea (Romania). Meciul va fi transmis in direct de Pro TV. Vor arbitra Nenad Nikolic / Dusan Stojkovic (SRB). Delegati EHF: Peter Hansson (Suedia) si Alenka Cuderman (SLO). Reprezentant EHF: Frantisek Taborsky.
LOTURILE
VIBORG HK: Lunde Haraldsen, Bralo, Varzaru, Kovacsicz, Mikkelsen, Aaen, Popovic, Jurack, Ahlm, Acimovic, Lunde Borgersen, Skov, Reiche, Althaus.
OLTCHIM RAMNICU VALCEA: Ungureanu, Tolnai, Maier, Nechita, Puscasu, Meirosu, Vizitiu, Luca, Bese, Lecusanu, Simkute, Neagu, Manea, Stanca.
Returul va avea loc in 15 mai, de la ora 20.45, in polivalenta din Bucuresti.
CITESTE SI:
Sursa: Ramona-Ioana Pop