Vezi VIDEO
Fost component al echipei Minaur, baimareanul Andrei Popescu revine acasa. De data aceasta cu un contract semnat pentru trei ani cu HCM Baia Mare. Marturiseste ca anii petrecuti la echipa din Targu Jiu au contituit o experienta utila, dar admite – totodata – ca a simtit lipsa patimasului public din polivalenta. Spera ca echipa lui sa aiba un parcurs bun in noul an si stie ca are ce invata din experienta antrenorilor lui, Gheorghe Covaciu si Adi Popovici, fosti jucatori ai Minaurului.
Un contract pe trei ani cu HCM Baia Mare a semnat in luna mai baimareanul Andrei Popescu, prezent ieri la primul antrenament al echipei in vederea noului sezon. „Abia am inceput antrenamentele. Ne-am apucat de treaba, avem un drum lung in fata. Sper sa il parcurgem cu bine si sa ne indeplinim obiectivele. Din ce am inteles de la conducere, vizam locurile 1-6. Se poate schimba pe parcurs, in functie de ce rezultate avem. Sper sa avem niste rezultate bune”, a declarat fostul capitan al echipei Minaur.
La finalul lunii iunie 2011, Popescu isi punea semnatura pe un contract pentru doi ani cu Energia Lignitul Pandurii Targu Jiu. „O experienta foarte buna, din care am avut ce invata. Am jucat in cupe europene, eu zic ca a fost o experienta buna. Mi-a lipsit mai ales publicul din Baia Mare, pe care nu il gasesti peste tot in tara, unul foarte patimas si care iubeste handbalul. Asta mi-a lipsit in perioada in care am fost plecat”, a marturisit Popescu.
Baimareanul (va implini in 16 septembrie 24 de ani) este jucator format la Clubul Sportiv Extrem Baia Mare, devenind campionul Romaniei in sezonul 2003/2004 (la juniori 3) si fiind la acea vreme cotat cel mai tehnic jucator. De la Extrem a plecat la Centrul National de Excelenta in Handbal de la Sighisoara. La finalul junioratului (2008) a fost cooptat in lotul Minaurului.
Revenirea acasa nu i-a generat emotii centrului, acesta marturisind ca ii cunoaste pe majoritatea jucatorilor de la HCM Baia Mare. „Avem doi antrenori care au fost jucatori foarte buni si cred ca avem de la cine invata. Trebuie doar sa fim receptivi. Deocamdata nu am emotii legate de revenirea la echipa din Baia Mare, sa vedem cum va fi la primul meci. Sper sa fie niste emotii pozitive, care sa ma motiveze”, a declarat Popescu pentru eMaramures.
De maine si pana joi, 18 iulie, HCM Baia Mare se va afla in cantonament la Izvoare. Primul meci oficial este programat in 15 septembrie, cand se va juca prima etapa din Liga Nationala de handbal masculin, acolo unde Baia Mare revine dupa doi ani competitionali distanta de la retrogradarea echipei Minaur.
Sursa: Ramona-Ioana Pop