Vezi VIDEO
Infrangere la scor a suferit Minaur Baia Mare in deplasare la Universitatea Bucovina Suceava. 47-27 a fost rezultatul final in favoarea gazdelor, baimarenii continuand sirul infrangerilor consecutive. Minaur ramane pe locul 13 in clasamentul Ligii Nationale de handbal masculin si va evolua in 14 mai la Timisoara. Un meci decisiv, de totul sau nimic, la finalul caruia se va sti daca legenda merge mai departe in liga sau cade in esalonul secund al handbalului romanesc.
Privind spre meciul cu Suceava, multe n-au prea fost de spus, diferenta la care a fost incasata aceasta infrangere anuland aproape orice comentariu. „Jocul de la Suceava nici nu stiu cum sa-l caracterizez sau analizez. Pentru ca una mi-am dorit eu sa pun in practica la Suceava si alta s-a intamplat. Gandirea mea a fost sa las acasa cativa jucatori, sa vedem cum se descurca ceilalti fara ei si am vrut sa-i verific pe fiecare in parte. Sa vad ce stiu si ce pot, atat in atac, cat si in aparare. Scorul a fost cel pe care-l stie toata lumea, nici nu vreau sa-l reamintesc. Greselile tehnice au contat foarte mult, aruncarile pripite si la intamplare, negandite, lipsa de repliere si de agresivitate in aparare, toti acesti factori au dus la aceasta infrangere”, a analizat pentru eMaramures antrenorul emerit Ion Gerhard. „La Suceava a fost un meci greu, lucrurile nu au mers dupa cum ne-am planuit. Nu a functionat replierea, am lasat si cativa jucatori acasa si, din pacate, am jucat slab. Trebuie sa strangem randurile si important pentru noi este acum meciul cu Timisoara”, a spus Andrei Buciuman.
Toate privirile se indreapta la aceasta ora inspre Poli Timisoara, echipa cu care Minaur se afla in lupta directa pentru evitarea retrogradarii. Timisorenii au patru puncte in plus fata de Baia Mare si se afla pe locul 12. Mai au de jucat cu Minaur pe propriul teren, respectiv la Universitatea Bucovina Suceava. Baimarenii, in schimb, pe langa deplasarea de la malul Begai, mai au meci acasa, cu echipa din Satu Mare. Calculele sunt simple: daca obtin doua victorii, merg mai departe in Liga. Daca pierd oricare din meciuri, minauristii retrogradeaza in Divizia A.
„Eu nu mai pot saptamana aceasta sa imbunatatesc pregatirea fizica. Problemele tehnice si tactice… La tactic poate mai rezolvam ceva, dar la tehnic mergem inainte cu deprinderile pe care le au. Pentru ca nu le poti corecta acum, stim cu totii ce inseamna formarea unei deprinderi motrice: necesita foarte multe repetitii. Si odata formata, e greu sa o mai poti modifica. Am umblat putin si la factorul psihologic, la starea lor sufleteasca. Le-am spus ca trebuie sa aiba incredere, ca in aceasta saptamana trebuie sa duca o viata ordonata, ca in aceasta saptamana toate gandurile lor trebuie sa fie la meciul de la Timisoara. Le-am spus sa aiba vointa, sa aiba incredere si sa se bata pana la ultima picatura d energie. Sa respecte cu strictete toate indicatiile antrenorului, sa participe activ si constient in procesul de instruire la maximum de posibilitati. Toate acestea adunate poate vor conduce la o coeziune sufleteasca astfel incat frica sa dispara si sa salvam acest club. In primul rand pentru noi, ca indivizi, in al doilea rand sa-i atragem pe sponsori de partea noastra si, in al treilea rand, pentru spectatori, care asteapta cu sufletul la gura sa vada ce se intampla”, declarat antrenorul emerit, care a informat si care este programul echipei in aceasta saptamana decisiva: „Azi am facut o analiza la obiect la meciul de la Suceava. Apoi am planificat un antrenament cu caracter pronuntat fizic si tehnic. Maine sunt planificate alte doua antrenamente, miercuri facem un joc cu Turda, joi alte doua antrenamente si vineri plecam la lupta cea mare”.
„Atmosfera dupa meciul cu Suceava va dati seama ca nu este foarte buna, cu toate acestea trebuie sa ne adunam si sa mergem la Timisoara sa scoatem un rezultat pozitiv. Eu zic ca e o partida care se poate castiga, dar trebuie sa ne reintram in forma si sa luptam. Problema care o putem rezolva pana la Timisoara este apararea. Sa ne aparam foarte bine si, pe faza a doua si pe contraatac, am putea sa ii invingem. Matematic mai avem sanse si, de ce nu?!, avem sanse si practic: putem bate Timisoara si apoi putem bate acasa, cu Satu Mare”, a declarat pentru eMaramures Andrei Buciuman.
Meciul cu Turda are loc de la ora 12.00, in sala de sport a Scolii nr. 5. Bursuc si Sas sunt jucatorii care au la aceasta ora probleme de sanatate. Minaur nu se va antrena restul saptamanii in polivalenta, sala urmand a fi destinata altor evenimente.
ACTUALIZARE
Expozitia care trebuia sa aiba loc in polivalenta incepand de maine s-a contramandat, in consecinta antrenamentele si amicalul Minaurului vor reveni in sala sporturilor, din informatiile furnizate de Zamfir Mesaros – Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Maramures.
Foto (c) eMaramures.ro.
Sursa: Ramona-Ioana Pop