Asa dupa cum repetam de ceva timp incoace, nu neaparat faptul ca pierd (desi acesta nu este un „detaliu” de omis), ci maniera in care evolueaza deranjeaza la handbalistii de la Minaur. De aceasta data au pierdut la Steaua, o echipa care se afla mai jos decat Baia Mare inaintea acestei partide. Esecul duce legenda direct pe locul 12, ultimul care este neretrogradabil. Antrenorul Florin Mironescu a marturisit ca nu poate explica evolutia sportivilor sai si a cerut o rapida schimbare de atitudine. Capitanul Andrei Popescu a spus ca s-a lasat linistea in vestiar dupa esecul de la Steaua si ca atat el, cat si colegii lui sunt cu moralul la pamant.
MIRONESCU: „Nu pot sa-mi leg numele de retrogradarea lui Minaur”
„Ce sa se intample?! Ne-am legat mult de meciul cu Steaua pentru ca era o posibilitate buna de a face un joc bun si de a scoate un rezultat pe masura. Toata lumea stie ca suntem avizi de puncte. Am inceput bine si apoi, inexplicabil, eu nici nu imi gasesc cuvinte, sa ajungem sa ratam atatea ocazii de 1 la 1. E inadmisibil sa avem atatea ratari. Si, normal, ratarile se intorc impotriva noastra. Ma asteptam la mai mult si de la Cimpan, si de la Asoltanei. In sfarsit reusim sa ducem mingea la nivel de extreme ca sa finalizam de aici, pentru ca noi avem doua extreme care cocheteaza cu echipa nationala, dar am avut atatea ratari. Jocul s-a intors impotriva noastra, n-am mai reusit sa tinem ritmul si din nou am suferit o infrangere. Dureroasa pentru noi. Ne afundam tot mai mult. Eu le-am spus ca n-am venit la echipa asta ca sa spun „N-am nimic de pierdut!”. Ba, din contra, nu pot sa-mi leg numele de retrogradarea lui Minaur. Incerc pe cat posibil sa constientizez si jucatorii ca e momentul ca Minaur sa scoata capul sus, cu toate problemele financiare. Si alte echipe le au. Stiu ca e greu pentru jucatori, e greu si pentru noi, dar cumva trebuie sa razbim. Daca nu ne schimbam atitudinea, pentru ca – in primul rand – suferim la atitudine, astfel incat chiar sa ne pese de echipa asta, asa, cu indiferenta, nu o sa razbim”, a declarat Florin Mironescu.
POPESCU: „Suntem intr-o situatie delicata si suntem si cu moralul la pamant”
„Ce explicatie poti sa dai dupa un asemenea meci in care ne-a batut o echipa care este mai slaba decat noi. Nu avem nicio explicatie, singurii vinovati suntem noi. Si nu mai putem iesi din aceasta situatie in care am intrat. Dupa meci a fost liniste in vestiar, nimeni n-a mai spus nimic, ne parea rau tuturor si multe nu au fost de spus dupa meci. In momentul acesta cred ca atata putem noi juca, nu cred ca a fost vreun jucator in echipa care sa nu vrea sa joace. Pur si simplu suntem intr-o situatie delicata si suntem si cu moralul la pamant. Urmatoarele meciuri sunt decisive. Suntem la marginea prapastiei si speram sa o scoatem la capat”, a spus Andrei Popescu.
Foto: Andrei Popescu (c) eMaramures.ro.
CITESTE SI:
ACTUALIZARE – HANDBAL. Minaur n-a obtinut punct(e) nici la Steaua
Sursa: RIP