Echipa nationala de fotbal a Romaniei a invins formatia Luxemburgului cu scorul de 3-1 (1-1), marti seara, la Piatra Neamt, in preliminariile Campionatului European din 2012, Grupa D. Dupa un meci foarte dificil, tricolorii s-au impus prin golurile marcate de Adrian Mutu (24, 68) si Ianis Zicu (78), dupa ce oaspetii au deschis scorul prin Lars Gerson (22), din nou in urma unei faze fixe. Acesta este prima victorie din aceasta campanie de calificare, in al cincilea meci jucat.
Desi au avut posesia din startul meciului, tricolorii nu au reusit sa isi impuna jocul si sa desfaca apararea luxemburgheza, iar prima faza de poarta a venit in minutul 13, cand Sapunaru a reluat balonul cu capul pe langa poarta. Joachim (16) a replicat la scurt timp, dar sutul a trecut peste poarta noastra. Dupa ce Mutu nu a gasit tinta, cu doua lovituri de cap (19, 20), oaspetii au reusit sa deschida scorul: Peters a trimis balonul in careu, iar Gerson a profitat de lipsa de reactie a lui Gardos si a marcat primul gol al Luxemburgului in aceste preliminarii, 0-1 (22). Un minut mai tarziu, Tatarusanu a fost la post la sutul lui Peters (23).
Mutu a readus egalarea, marcand simplu dupa o pasa de circa 40 de metri a lui Muresan: 1-1 (24). Pentru atacantul Fiorentinei a fost golul cu numarul 30 la echipa nationala, care s-a apropiat de recordul lui Hagi (35 goluri). Desi a incercat, echipa lui Razvan Lucescu nu a reusit sa isi creeze alte ocazii de gol. In finalul primei reprize, Marica a fost deposedat in extremis de Mutsch (44), iar apoi Mutu (45+1), in faza iminenta de gol a preferat o pasa la Zicu, dar acesta a pierdut mingea.
Lucescu jr a fost huiduit inainte de meci, iar apoi, pe parcursul meciului, i s-a cerut demisia.
Nici in partea secunda echipa noastra nu a reusit sa joace mai bine, prima ocazie venind in minutul 58, cand Mutu a tras periculos din foarfeca, dar mingea a ocolit de puţin poarta. Mutu a dovedit inca o data ca este cel mai bun fotbalist roman al momentului si a adus Romania in avantaj, in min. 68, cu o lovitura de cap la centrarea lui Torje: 2-1. Oaspeţii nu au cedat si au irosit o foarte buna ocazie un minut mai tarziu (69), cand Da Mota a tras bine, iar Tatarusanu a respins in corner de sub transversala. Mutu a avut sansa hat-trick-ului, dar sutul sau a trecut peste bara (74). Ianis Zicu a transat soarta partidei in minutul 78, in urma unui corner, reluand in plasa cu capul o minge deviata de Blaise: 3-1. Marica a fost si el aproape de gol, dar sutul sau de la circa 20 de metri a fost respins de portarul Joubert (79). Scorul putea lua proporţii, dar Muresan a ratat singur cu portarul (89), iar Torje a tras pe langa poarta din poziţie excelenta (89).
Romania a castigat greu un meci care ofera o masura a valorii actuale a echipei noastre reprezentative, care de mult timp nu mai este una de prim plan pe continent.
Foto: Adrian Mutu (c) best-footballplayers.blogspot.com.
Sursa: Agerpres