Vezi VIDEO
Reprezentantii Asociatiei Judetene de Fotbal Maramures (AJFMM) au organizat azi, ca preambul la evenimentele din 6 iunie, o conferinta de presa. 6 iunie devine din 2011 un reper in istoria Asociatiei Judetene de Fotbal Maramures, dat fiind ca atunci se va inugura noul sediu. Plasata pe Bulevardul Unirii 11J si desfasurata pe o suprafata de circa 100 metri patrati, noua casa a fotbalului maramursean a fost azi sfintita, pentru ca luni sa fie pregatita de oaspeti de vaza. Cristi Balaj si Zoli Szekely – de aceasta data nu in postura de arbitri FIFA, ci de presedinte si, respectiv, vicepresedinte AJFMM – au admis ca sunt onorati de faptul ca, in contextul in care fotbalul romanesc se confrunta cu atatea probleme, oficiali de prima importanta din Federatia Romana de Fotbal si din Liga Profesionista de Fotbal si-au facut timp sa vina in Baia Mare.
In 6 iunie are loc inaugurarea noului sediu al Asociatiei Judetene de Fotbal Maramures. Lucrarile au fost incepute anul trecut, in noiembrie. Aproximativ 100 metri patrati au fost impartiti in patru birouri: secretariat, un birou al antrenorilor de juniori, unul pentru observatori si arbitri, un birou este destinat presedintelui Balaj. Acesta a mentionat, azi, zambind: „Acest sediu ramane fotbalului, nu noua, pentru ca noi, peste patru ani, la cum dam amenzile si cum luptam impotriva furturilor, m-as mira sa mai fim aici si peste patru ani. Dupa noi, insa, acest sediu ramane fotbalului”.
„Ca si prezenta la acest eveniment, din partea Federatiei Romane de Fotbal, vin presedintele Mircea Sandu, precum si presedintele Comisiei Centrale de Arbitri si membru in Comitetul Executiv – Vasile Avram. Din partea Ligii Profesioniste vine vicepresedintele Sandu Boc. De asemenea, vine Dumitru Mihalache, presedintele Comisiei de Competitii din cadrul Federatiei Romane de Fotbal. La ora 11.00 vom avea intalnirea aici, la AJFMM, vom taia panglica, vom avea si discursuri ale invitatilor si ale oficialitatilor locale si judetene. Vom avea si intalnire cu reprezentantii cluburilor afiliate la Asociatia Judeteana de Fotbal Maramures pentru a putea fi adresate intrebari, pentru a-si exprima nemultumirile, eventual, sau anumite nelamuriri in ceea ce priveste organizarea, pentru a cere sfaturi de la persoanele cele mai abilitate. La Consiliul Judetean, in sala mare, va fi intalnirea cu reprezentantii cluburilor. Va fi o discutie deschisa cu intrebari din partea reprezentantilor cluburilor catre cei care pot sa-i ajute in desfasurarea activitatii. Vasile Avram, impreuna cu colegul meu, Zoli Szekely, va avea o intalnire cu arbitrii si observatorii din judetul Maramures in jurul orei 14.00 in amfiteatrul „Anghel Saligny””, a trecut in revista programul zilei de luni Cristian Balaj.
„Sigur ca suntem onorati sa avem asemenea invitati. In asemenea echipa nu cred ca au fost niciodata in vizita in Baia Mare: presedintele federatiei, presedintele comisiei de arbitri, presedintele comisiei de competitii, vicepresedintele Ligii. Sigur, este meritul lui Cristi ca a reusit sa-i aduca. Sper sa ne onoram si noi postura de gazde. Vedeti ce probleme sunt in fotbal cu licente, cu comisii, cu tot, si mai mare este satisfactia noastra ca ei ne onoreaza cu prezenta”, a mentionat Zoli Szekely. „E acest meci cu Bosnia, sunt probleme de licentiere, echipa nationala impreuna cu o mare parte din oamenii de la federatie pleaca la turneul din Argentina, dar presedintele a ramas aici, primind invitatia de la Asociatia Judeteana de Fotbal Maramures unde va fi prezent. Eu zic ca inseamna mult acest lucru”, a completat Balaj.
Programul inugurarii sediului Asociatiei Judetene de Fotbal Maramures
Ora 10.30 – sosire invitati Baia Mare;
Ora 11.00 – inaugurare sediu AJF Maramures (Bdul Unirii 11J);
Ora 11.30 – bufet suedez;
Ora 12.15 – conferinta de presa;
Ora 13.00 – intalnire in Sala Mare a Palatului Administrativ. Participa invitati, oficialitati ale municipiului si judetului si reprezentanti ai echipelor membre ale AJF Maramures si FRF;
Ora 14.00 – intalnire Vasile Avram, presedinte CCA, cu arbitrii si observatorii din judetul Maramures;
Ora 14.30 – masa pranz;
Ora 16.30 – plecare invitati spre Aeroportul Satu Mare.
In functie de sosirea invitatilor si de derularea programului, vor avea loc vizite la Stadionul Municipal „Viorel Mateianu” si la Complexul Sportiv al Clubului Sportiv Scolar 2 Baia Mare.
Foto (c) eMaramures.ro.
Sursa: Ramona-Ioana Pop