Vezi VIDEO
Cursuri de formare profesionala mai dinamice si in concordanta cu solicitarile agentilor economici au fost gandite, printr-un proiect derulat timp de trei ani, cu fonduri europene. Pregatirea s-a derulat putin diferit fata de clasicele cursuri. De data aceasta, participantii au fost informati inca de la inceputul orelor despre pasii pe care ii vor urma, iar schimbul de idei sau materiale didactice a avut loc intre mai multe centre de formare profesionala din tara.
Impreuna cu parteneri italieni, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Maramures a organizat la Moisei un curs de administrator pensiune pentru 25 de persoane. Pregatirea a fost una mai speciala, pentru ca proiectul a urmarit introducerea unei noi metodologii de pregatire care sa dea dinamism si sa-i determine pe cursanti sa-si puna in valoare competentele profesionale.
De altfel, chiar si cursul a fost organizat abia dupa ce s-a luat legatura cu principalii „actori” de pe piata fortei de munca, respectiv agentii economici din domeniu care au aratat ca e nevoie de un astfel de curs.
“In Maramures s-a organizat unul din cele sase cursuri pilot si anume cursul de administrator pensiune. Acest curs s-a organizat la Moisei. Cursul s-a organizat tinand cont de noile inovatii, de noua metodologie a furnizarii formarii profesionale in teritoriu. Cursul acesta, modalitatea de furnizare inovatoare a cursului, doreste sa raspunda nevoilor reale din piata. Sa nu se mai faca cursuri care nu tin cont de ceea ce piata are nevoie”, a declarat Emanuel Ciornei, expert in cadrul proiectului.
In proiect au fost implicate 200 de persoane, fiind organizate 23 de centre de formare profesionala din tara. Partenerii italieni au aratat ca pentru a fi imbunatatita pregatirea cursantilor s-a decis sa se creeze un liant intre unitatile similare din diferite judete unde se desfasoara cursurile de calificare. In acest context, intre cursanti a putut sa aiba loc chiar un schimb de pareri, dar si de materiale didactice.
“A doua inovatie, imbunatatire a fost aceea de a crea o retea intre centrele proprii din toata tara. Am creat o comunitate de practica in care participantii in cadrul acestei retele de comunicare pot sa schimbe materiale, pareri, profesorii care participa la partea de formare profesionala pot sa se informeze despre schimbarile care apar in teritoriu si aceasta comunitate de practica permite o mai buna dezvoltare profesionala in teritoriu. O alta inovatie a fost acordul de formare care face mai transparent cursul pentru ca, de fapt, cursantului ii este prezentat inca de la inceputul cursului toti pasii prin care va trece in cadrul cursului de formare profesionala”, a punctat Stefano Poeta, expert in cadrul proiectului.
Proiectul, derulat pe o perioada de 36 de luni, a avut o valoare de peste 20 de milioane de lei.
Sursa: Camelia Tocaci