Parcă s-au dat drumul la olimpiada festivalurilor în România, iar primarii sunt concurenți de top. În loc să se întreacă în proiecte utile, se întrec în afișe. Care aduce cel mai cunoscut artist? Care aruncă mai mulți bani pe o scenă cu lumini orbitoare, fum și DJ cu cachet internațional? Nu contează genul, nu contează publicul țintă – contează să fie „nume mari”, să vină lumea, să se facă poze, să curgă like-urile.
E simplu: nu-s banii lor.
Să ne înțelegem. În Maramureș, e aproape un act de identitate să organizezi sărbători, târguri, festivaluri de tradiție. Este în ADN-ul moroșenilor să celebreze portul, muzica, dansul și mândria locului. Și e minunat că autoritățile se implică. Dar e o linie subțire între promovarea tradiției și risipă ostentativă de bani publici. Iar în multe cazuri, linia asta e trecută cu bocanci de firmă.
Asistăm la festivaluri cu bugete aberante, în care un eveniment decent, frumos, de suflet, care s-ar putea organiza cu 5.000 de euro, ajunge să coste de zece ori mai mult. De ce? Pentru că nu mai e vorba de comunitate, e vorba de imagine. Și, mai grav, de comisioane și înțelegeri pe sub masă. Pentru că un eveniment scump e un vehicul perfect pentru îmbogățirea unor firme de casă, a unor „organizatori” care prind contracte grase fără licitații, pe prietenii și apartenențe de partid.
Nu e suficient un cap de afiș care să anime atmosfera. Trebuie cinci, ca un balaur flămând de notorietate, dar care scuipă flăcări pe bugetul local. Așa se face că vedem localități mici, cu infrastructură prăbușită, dar care găzduiesc evenimente de parcă s-ar pregăti pentru Eurovision. Nu sunt bani de drumuri, spitale, școli, salarii sau pensii – dar pentru sindrofii se găsesc mereu fonduri. Ba chiar se suplimentează, că doar „vine lumea, se distrează, trebuie să fie frumos!”
Dar ce rămâne în urmă? O scenă goală, gunoaie, și un buget local mai gol decât buzunarul unui pensionar după factură. Rămâne și un gust amar, pentru că aceste festivaluri suprafinanțate distrug, indirect, și inițiativele private. Ce motivație mai are un organizator serios, pasionat, care pune suflet și bani personali într-un eveniment, când autoritățile oferă gratuit (și prost) spectacol după spectacol? Când publicul devine saturat de haos și „gratis cu fițe”, calitatea e aruncată la gunoi.
Nu festivalurile în sine sunt problema, ci cum sunt ele făcute: fără respect, fără viziune, fără simț al responsabilității față de banul public. Ce putea fi un motiv de bucurie și de mândrie locală devine, din păcate, o formă modernă de jaf legalizat.
Până când?
– Servicii de creare site web
