Vezi VIDEO
Mestesugurile, traditiile, dar si cultura specifice Maramuresului sunt aduse in prim-plan an de an, la mijlocul lunii august, prin intermediul Festivalului „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”. Proiectul de promovare a satului maramuresean a fost initiat si organizat de Peter Hurley, cel mai roman dintre irlandezi. In ciuda faptului ca pentru organizarea primelor editii a cheltuit toti banii pe care i-a avut si pe cei pe care i-a putut imprumuta, irlandezul nu a renuntat la initiativa sa, astfel ca si in acest an, turistii vor avea ocazia sa afle mai multe despre satul maramuresean, in cadrul celei de-a cincea editii a Festivalului „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”.
Proiectul care il leaga sufleteste de Maramures l-a lasat fara bani pe initiatorul acestuia, Peter Hurley, insa in ciuda dificultatilor financiare intampinate, nu a renuntat la visul sau de a promova traditiile autentice maramuresene in randul romanilor, dar si al strainilor.
„Nu vreau sa zic cati bani am investit, toti! E de ajuns toti, nu? Indiferent cat ai… Si pe cei pe care nu ii am. Vara trecuta nici nu am vrut sa fac, dar toti au zis ca trebuie, si am imprumutat banii ca sa-l fac, bani pe care nu i-am inapoiat inca. Totul din incapatanare irlandeza, sunt un om incapatanat, nu pot sa renunt si nu voi renunta nici pe mai departe”, a spus organizatorul festivalului „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, Peter Hurley.
Pentru editia din acest an, Peter Hurley a reusit sa obtina o finantare din fonduri europene, in valoare de 200.000 de euro. Desi se lupta cu birocratia europeana, irlandezul stie deja cum va arata cea de-a cincea editie a festivalului. El marturiseste ca isi doreste sa puna in scena un spectacol special, care sa cuprinda o reinterpretare a compozitiei lui Shaun Davey, care a fost inspirata din epitafurile de pe crucile din Cimitirul Vesel.
„Totul e scris pe hartie deja, proiectul este deja aprobat, este o repunere in scena a creatiei lui Shaun Davey, «Vocile din Cimitirul Vesel» si am si mai multe surprize. Va fi Festivalul de Sfanta Marie, care are in inima lui o noua interpretare a acestei opere, cu un nou sfarsit. Am un contract european, care are 200.000 de euro valoare din fonduri europene, dar e foarte dificil sa il implementez. Foarte, foarte, foarte multe hartii si parca incearca sa te prinda, ca si cum as fi un infractor sau cineva care ar fi tentat sa fraudeze”, a povestit Peter Hurley.
Editia din 2013 a Festivalului „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” a avut loc la Sapanta, in perioada 13 – 17 august. Proiectul a reunit in satul maramuresean muzicieni romani si irlandezi, dar si mesteri populari, fiind organizate ateliere mestesugaresti de tors lana, cioplit in lemn sau olarit.
Sursa: Gabriela Kuhajda