“Tripleta PSD, PNL si PDL” a fost gasita responsabila de Mircea Dolha pentru inlaturarea sa din Consiliul Local Baia Mare si din functia de viceprimar al municipiului. Spre seara, cand agitatia din forul administrativ a devenit doar subiect de discutie, fostul viceprimar a avut o conferinta de presa, in timpul careia a declarat ca poate oricand sa ii actioneze in instanta pe cei care au apelat la “cai neortodoxe” pentru a-l inlatura azi, 27 ianuarie, din primarie.
Fostul viceprimar al municipiului Baia Mare, Mircea Dolha, a organizat o conferinta de presa atipica, invitandu-i la o masa comuna pe jurnalistii locali si pe mai multi fosti colegi de partid de care a ramas apropiat si dupa caderea “in dizgratie”, cum a spus chiar el.
Cel care pana dimineata a avut calitatea de ales local a explicat ca inlaturarea sa din functia de viceprimar a fost intens negociata in ultimele 30 de zile de PSD, PNL si PDL.
“Am fost inlaturat pe cai neortodoxe din Primaria Baia Mare si pot dovedi acest lucru oricand, pentru ca am avocati buni. Ii pot actiona in instanta pe cei care si-au dat mana si ma refer aici la conducatorii celor trei partide mari: PSD, PNL si PDL. Intelegerile au fost facute in ultimele 30 de zile, dar cele mai aprige batalii si trocuri s-au dus ieri dupa-amiaza si azi dimineata”, a declarat Mircea Dolha.
El a motivat ca intelegerea dintre cele trei partide a avut la baza unele interese care vor iesi la iveala in urmatoarea perioada.
“O sa vedeti in perioada urmatoare daca veti observa borderoul proiectelor de la Consiliul Judetean si Consiliul Local”, s-a limitat in a preciza Dolha, fara sa mentioneze numele persoanelor care au participat la negocieri.
Mircea Dolha a mai spus ca noul viceprimar al Baii Mari, Dumitru Matei, se afla in incompatibilitate, deoarece are afaceri cu statul, respectiv cu banul public. In plus, l-a acuzat pe Matei ca ar fi incercat sa vanda teava catre Romaltyn, spunand ca are chiar dovezi in acest sens.
Fostul ales a profitat de intalnirea cu jurnalistii, promovandu-se in perspectiva unei campanii electorale care l-ar putea gasi in postura de candidat pentru postul de primar.
Astfel, a aratat ca, in calitate de viceprimar, in urma cu doua zile, s-a deplasat la Bucuresti, unde a perfectat proiectul pentru constructia a doua blocuri ANL pe strazile Horea si Melodiei, urmand ca, pana la finalul anului, sa fie finalizate si cele 48 de apartamente de pe Aleea Marasti.
Fostul social-democrat n-a vrut sa mentioneze daca se va orienta spre alt partid, spunand doar ca se va intoarce la afaceri sau ca va incerca sa practice chiar meseria de avocat stagiar. Mircea Dolha a mai declarat ca are cunostinta despre faptul ca, in 4 februarie, in sedinta Consiliului Executiv al PSD se va discuta si ce s-a intamplat la PSD Baia Mare.
CITESTE SI:
LIVE TEXT – CONSILIUL LOCAL – Dumitru Matei, viceprimarul Baii Mari in locul lui Mircea Dolha (VIDEO)
Sursa: Camelia Tocaci