Rt 11 de Sf. Pasti 04 04 2010 doar cu Brena
Vezi GALERIE FOTO
Albe salbe de pruni si corcodusi infloriti pe versantii sud-vestici ai Iricaului si Morgaului.Magnolii imbobocite ori prezentandu-si cupele roz-violete, alteori alb-stelare, covoare albe ori galben-portocalii de narcise, primule galben pal ca niste florale diademe, albastre cerneala narcise sau alb-cerate, intr-un fel false parca, dar innebunitor de inmiresmate.Tonice, verzi, fanate. Senin. si frig. E primavara asadar si….daca de ceva vreme pe la liziere si-n cranguri a inflorit Floarea Pastelui (Anemone nemorosa) e de presupus ca au inflorit sau sunt in curs de inflorire, si lalelele pestrite, botezate pe alocuri si ciubote ori bibilici, din lunca vaii Salajului , satul Fericea-Sub Dii (vii), sau Lucacesti, printre stejarii pedunculati si pe sub colonia de starci cenusii din rezervatia Bavna, poate si-n lunca vaii Almasului, pe la Hida…Dar oare n-o fi totusi prea devreme ?
Am aruncat o privire retrospectiva in turistica-mi data base pentru a afla anterioarele date la care, cautand (printre alte turistice tentatii si pretexte) lalelele pestrite, am avut sansa (alaturi de diferiti amici in ale drumetiei) sa intalnesc aceasta minunata bijuterie florala roz-liliachie si leopardin punctata, ton in ton, cu un violaceu ceva mai saturat (de unde si numele de bibilica ).
Remember…
In 16 aprilie 2006 -Rodina-La Mociri – castrul roman Porolissum – Moigrad. La 31 martie 2007-Rodina – La Mociri, in 10 aprilie 2008 – Sub Dii-Fersig, la 14 aprilie 2008-Rezervatia de stejari pedunculati Bavna-Lucacesti, iar in 9 aprilie 2009 – La Mociri-Rodina.
Mi-am amintit ca in acea ultima zi a lui martie 2007, tocmai pe la ceasul unui minunat rasarit de soare, am gasit (alaturi de Brena doar) lalelele pestrite in lunca gros argintat-fosnitoare de bruma si dardaisem fotografiindu-le, nu gluma.
Tot atunci si-acolo, doi bidivii pascanzi peste noapte au parut a se desprinde ireal din brumata iarba pentru a pluti magic, pret de o clipa, pe fundalul tufelor rotunde de salcii, prunii dantelati de minusculele lor flori albe, cele cateva marginase gospodarii dominate de apropiatele biserici ale Rodinei, ambele cu turle argintii, una in forma de romana basilica iar strulubatica Brena alergand descatusata a speriat un caprior, mai apoi cateva stancute ce s-au pornit pe un obraznic carait si un fazan comun.
Matinala „scalda” de soare
Prietenii mei si-au declinat inechivoc orice intentie turistica pascala si-n consecinta, pe la ora 7 dimineata, am pornit doar cu Brena spre Rodina. Orasul parea pustiu dupa inviere, doar la biserica greco-catolica de pe bulevardul Traian enoriasii, imbracati de sarbatoare si purtand in maini coserci impletite din albe nuiele acoperite cu dantelat-brodate sterguri albe se grabeau sa-si ocupe un loc cat mai bun in asteptarea slujbei urmata de sfintirea bucatelor traditionale.
Soarele s-a pregatit sa rasara in timp ce coboram dealul de la Recea. N-am vazut de data asta niciun fazan in nelucratele holde din dreapta si pana-n malul drept al Lapusului. Salciile de-abia-si mijeau floralii muguri verzi-galbui si frunzulitele delicate, iar asta m-a facut sa cred ca aveam sa parcurg absolut aiurea cei circa 45 km pana la destinatie si-apoi indarat, spre casa. Noroc ca drumarii au peticit asfaltul, iar troncanelile si hurducaturile mioritice s-au mai estompat.
In continuare aceeasi ciudata pustietate, dar si bruma si frigul tot mai prezente dupa Hideaga si Coltirea unde am vazut un fazan berbant alaturi de vreo 4-5 femele brun-lutoase. Am oprit imediat dupa podul de peste Somes ( catre Ardusat) fascinat de matinala scalda a astrului zilei in undele reci-clipocinde ori strecurarea razelor acestuia prin sirul dens al monumentalelor salcii, apoi am continuat spre Rodina.
In malul drept al Somesului, langa o apropiata balastiera, s-a ivit precum o brancusiana Maiastra o egreta mare alba. Alti cativa fazani masculi i-am remarcat prin fanatele si livezile de pruni dinainte de Gardani.
Priviri circumspecte
Multime impresionanta-n Gardani, sobru imbracata si refuland parca in sosea din neincapatoarea acum biserica. Apoi din nou ciudata pustietate rurala si brumatele campuri dublate de obsesiva-mi intrebare, n-o fi totusi prea devreme pentru lalelele pestrite ?
Am rulat o vreme prin zona vestica a Rodinei, iar in dreptul valaului de langa fantana cu cumpana a satului, pentru adaparea ciurdelor de vite, am cotit-o pe-o ulicioara la stanga, oprind repede.
Precaut, fiindca am patit-o in cateva randuri cand mi-am incaltat cizmele de cauciuc (desi acum nua fost defel cazul, aveam s-o constat mai tarziu) in timp ce remarcam faptul ca prunii de-abia imbobocisera iar acesta a fost un alt prilej de ingrijorare.
Un localnic a iesit in curte fiindca doar in fata surii cu porti mari, tipic codrenesti, discret si frumos decorate, pare-se ca avea semnal. L-am salutat si mi-a raspuns amabil, dar privindu-ma destul de circumspect.
Am pornit spre camp urmarind scurta ulita lutos-pietroasa si aproape uscata, despartindu-ma de vatra satului, mai apoi si de ingustele si vetustele holde cu coceni de porumb si balii de floarea soarelui netaiate.
Soarele ridicat de-un lat de palma deasupra orizontului dantelat de tufe, salcii si-un splendid palc compact de tei cu cuiburi de sarci, genera deocamdata o stanjenitoare pacla.
Am traversat primul podet din tub gros de azbociment, plasat intr-un larg canal de desecare in malurile taluzate ale acestuia se vedeau drenurile tuburilor PVC montate-n urma cu vreo 2-3 ani.
Am iesit asadar in lunca vaii Salajului aferenta malului sau geografic stang si serpuiam pe stravechiul drum de caruta urmarindu-i imprevizibilele meandre descrise prin fanata albita si fosnitoare din pricina brumei, treptat orientandu-se spre palcurile tufelor de salcii si loza din stanga.
Eram a sasea oara pe-acolo si, avand experienta florala a precedentelor vizite, am abandonat repede cureaua drumului tatonand in pajistea din dreapta printre micile canale si balti putin afunde invadate de rogoz si costreie.
Brena zburda fericita, scaldandu-se prin nebunatice rostogoliri in iarba brumata, iar asta a starnit probabil fazanii nevazuti care si-au inceput specificul carait-avertizare. Cateva pasarele negricioase s-au proiectat apoi pe cerul senin, cu reflexe dure de-otel, parand ca se napustesc hitchkokian asupra-mi de parca ar fi zburat direct pe razantele raze ale soarelui…cu dinti.
Lalele pestrite „impovarate” de cristalele de gheata
M-am simtit descumpanit in, deocamdata aparent, desarta-mi cautare si asta probabil si datorita faptului ca negurile joase generau un ceva trist-bacovian, dealul de dincolo de nevazuta albie a vaii Salajului, impartit in geometrice parcele si holde, fiind frustrat de-aceasta data de obisnuita-i grafica picturala. La fel de terne pareau si perspectivele spre amenajarile noii manastiri din hotarul Gardaniului si al Rodinei.
Ce fraier am fost ca nu mi-am pus sosete de lana-n cizme si…nici nu mi-am luat manusi ! Simteam din ce in ce mai acut ciupeala gerului pascalei dimineti, in talpi si-n degetele mainilor, si-aproape m-am consolat deja cu gandul ca am venit mult pre devreme pentru Frittilaria meleagris cand, revenind spre sinuoasa curea aproape imperceptibila a drumului de caruta, am dat cu privirile de pios aplecatele mici cupe cu buzele tuguiate a doua lalele pestrite, cu petiolurile diametral opuse in forma de muta lira.
Abia puteai sa-ti dai seama ce sunt, mai degraba dupa forma si marime, nicidecum dupa culoare, fiindca sute de mici ace cristaline de gheta le acopereau precum o ciudat protectoare blanita nu doar corolele ci si petiolurile recurbate si frunzulitele ca niste arcuite, fine, sabii.
Am ingenunchiat dinaintea lor, aproape-ntru-n gest sacru, fotografiindu-le umil si plin de recunostinta, de parca m-as fi aflat in aceasta sarbatoreasca zi a invierii Domnului Iisus Christos nu acolo, in brumata lunca a vaii Salajului, ci in fata altarului unei biserici, realizand practic ca in aproape deplina-mi solitudine (exceptand-o pe Brena, fazanii nevazuti, ciocarliile ce se avantau deja fluturandu-si aripile pamantii spre cer si obraznicele cotofene si stancute) imi traiam inca o data sansa impartasirii in prin nimic ingradita catedrala a naturii.
Puteai sa te intrebi la ce bun sa mai vii odata, pe bruma si ger pentru ca sa cauti si cu ceva sansa chiar si sa gasesti, aceste banale flori liliachii, lalelele pestrite impovarate de cristalele de gheata din moment ce ai facut-o si-n precedentii ani ?
Dar atunci, la fel de bine, puteai sa te intrebi la ce bun sa mai traiesti ziua de azi, ori sa speri la cea de maine, din moment ce toate zilele trecute puteau sa ti se para cunoscute, identice, la fel de previzibile, asadar rutiniere, daca nu chiar si din ce in ce mai dezolante.
Gasirea celor doua lalele, facil personificabile-n niste suave zane bune ale diminetii, mi-au adus firesc o stare de confort spiritual insa….am perseverat, indreptandu-ma spre tufele de salcii si loze din stanga, pe-acolo pe unde smocurile uscate ale pajistii, de ani buni necosita, au fost din nou incendiate in aceasta primavara.
Odata cu iarba uscata si balariile, au ars si numeroase tufe, intr-unele din ele fiind vizibile structurile vechilor cuiburi ale avifaunei si dintr-unul luandu-si zborul cu greoaie batai de aripi o femela fazan.
Tenacitatea-mi mi-a fost treptat si nesperat rasplatita prin descoperirea si metodica fotografiere a altor 5-6-10 lalele pestrite, de regula solitare, in cateva randuri gemene, de vreo doua ori putand admira si cate trei lalele pe o suprafata cat un lat bun de palma.
Multe din ele au razbit la lumina prin neagra cenusa, strecurandu-si delicatele petioluri si corole-cupe prin vegetatia incinerata, iar asta m-a facut sa ma intreb daca acest anual procedeu ritualic agricol, de incendiere a vegetatiei uscate, nu impieteaza in vreun fel asupra lalelelor pestrite, asta pe langa efectele drenarii apei freatice prin recentele lucrari de imbunatatiri funciare si, implicit, prin schimbarea PH-ului solului odata cu aplicarea fertilizarilor.
Aproape ca niciodata, motivat de tot mai numeroasele lalele pestrite descoperite, unele cel putin aparent de destul de multa vreme deja inflorite, unele parand a fi pe trecute, am prospectat printre tufisuri si rarii stejari tineri de ses cu coroane rotunde, ceva mai spre S-SE , pe acolo pe unde pajistea uscata nu a fost aprinsa si, din fericire, am dat peste alte cateva zeci de lalele pestrite, iar la baza tufelor, in mici insule insorite, de portocalii floricele de Ranunculus.
Imortalizarea nemuririi
Pe nestiute, am tras 120 de cadre, cel mai frecvent ingenuncheat sau culcat pe-o rana pe solul inghetat, mocirlos pe alocuri, plecand abia atunci cand clopotele bisericilor din Rodina au batut al noualea ceas al diminetii, chemand enoriasii la pascala liturghie si pe cand soarele a reusit treptat sa metamorfozeze acele de gheata ale brumei de pe cupelele lalelelor, in diamantine lacrimi sacre.
Fotografiam incitat-pasionat si incantat lalea dupa lalea, la un moment dat cu sentimentul ca ma aflam nu in fata unor banale flori, ci in fata unei cete de baietei si fetite, parandu-mi-se total incorect si imoral sa fotografiez selectiv doar un chip, omitandu-l pe altul, deoarece imi imaginam ca acel chip al candorii, al inocentei si-al fericirii este irepetabil si deplin unic, adica demn de nemurit.
Abia cand am decis sa ma desprind din acea nebuneasca magie matinala am realizat ca mainile mi-au inghetat treptat pe aparatul foto, iar labele picioarelor in cizmele de guma dar emotia si bucuria launtrica mi-au asudat spinarea si fruntea.
E-atat de greu sa te sustragi deliberat irealului, vrajii ! Simteam acea suava dificultate insinuandu-se-n mine in fiecare clipa in care soarele-si intra din ce in ce mai viguros in drepturi mistuind bruma, scotand de sub argintia cuirasa de gheata liliachiul leopardin patat al cupelor lalelelor pestrite si nascand pe firele de iarba minuscule broboane de apa, ca niste mirabile siraguri de perle
.Orizontul capata treptat concretete, chiar si culoare, pe masura ce ogoarele si fanatele rectangulare flancate de galbenele salcii si prunii din preajma gospodariilor aciuate-n jurul celor doua biserici au fost scaldate-n soare, iar in pajistea scapata-ncet de bruma solzos-fosnitoare s-au ivit minuscule blide de floricele albe iar intr-un loc de ani de zile stiut de mine, un dens manunchi de flori ale Pastelui, alb-roze.
Cateva vaci Baltate romanesti manate de-un tanar rodinean se apropiau de valaul plin cu apa pe cand mi-am intors masina pentru a pleca spre casa si numeroase batranici au iesit pe porti, intalnindu-se pe sosea si indreptandu-se sporovaind spre biserica.
O barza ce-si amenaja grijulie cuibul amplasat strategic in varful unui stalp electric de beton, si cele vreo 5-6 oportuniste vrabii ce se pregateau sa cuibareasca in baza cuibului acesteia, amenajandu-si propriile cuibare, m-au determinat sa mai intarzii putin, admirandu-le prin obiectiv harnicia si instinctualitatea perpetuarii.
Pe asfaltul soselei circulatia s-a animat in ambele sensuri, enoriasii din Gardani au plecat acasa intre timp, in schimb s-au adunat numar mare cei din Lapusel, Recea si din Baia Mare, sfintele lacasuri dovedindu-se a fi neincapatoare
.
Pe la ora 10 am ajuns acasa, descarcandu-mi curios pascala tolba foto, convins ca atata timp cat zeii vor decide sa-mi permita, nu voi rata in nicio primavara inflorirea luscutelor, ghioceilor, primulelor, anemonelor, lalelelor pestrite ori a oricaror alte banale flori.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
