Moneda naţională s-a depreciat şi joi, 8 mai 2025, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creştere cu 2,31 bani faţă de cotaţia precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric.
Leul continuă să piardă teren în fața monedei europene. Euro a atins un nou maxim istoric joi, când a trecut la oficial pragul de 5,1 lei, în timp ce indicele ROBOR a sărit în această dimineață peste pragul de 7%.
Dacă, luni, un euro era cotat la 4.9775 lei, joi a fost calculat la 5,1222 lei, în creştere cu 2,31 bani (0,45%) faţă de cotaţia precedentă de miercuri.
La majoritatea băncilor 1 euro este vândut joi la prânz și cu 5,2 lei, iar la casele de schimb valutar trece şi de 5,3 lei.
În doar trei zile, ratele românilor cu credite în lei cu dobândă variabilă au crescut cu câteva sute de lei. În același timp, riscul pierderii fondurilor europene devine tot mai real și apasă tot mai mult asupra perspectivei economice a României.