Vezi GALERIE FOTO
Vezi VIDEO
Un traseu dificil le-au pregatit organizatorii motociclistilor inscrisi la concursul de enduro ”Maramures Adventure Cup”, care se desfasoara in acest weekend in Baia Mare si imprejurimi. Prologul competitiei a avut loc vineri, 24 iunie, in zona Parcului Tineretului. Din busteni, cauciucuri si masini s-a amenajat un parcurs care sa le starneasca adrenalina concurentilor veniti din toata tara dar si din strainatate.
Scrasnetele de roti si motoarele turate se aud la ”Maramures Adventure Cup”, o competitie destinata iubitorilor sportului pe doua roti si care a ajuns la a treia editie. Prima proba, una de ”incalzire”, a fost de indemanare. ”Traseul este facut pentru profesionisti. Se pot descurca si cei amatori, dar trebuie mult antrenament. Aici la cauciucuri este putin greu, bustenii sunt destul de inalti dar traseul se poate aborda”, a spus Mihai Mihuc, unul dintre concurenti.
Enduro este un sport costisitor atat pentru cei care il practica, dar si pentru cei care organizeaza competitii. Trecand peste problemele financiare, organizatorii au reusit, nu fara mari greutati, sa aduca si anul acesta in Baia Mare 40 de sportivi.
”Avem concurenti din Satu Mare, Bistrita, Cluj, Alba Iulia, Deva, Baia Mare, dar si din Ungaria. Aceasta proba pe care am organizat-o aici este mai mult pentru public, pentru ca oamenii care nu pot sa ne vada pe munte sa poata totusi sa vada frumusetea acestui sport”, a spus Gabriel Tamasan, presedintele clubului de motociclism Spiderbikers.
Azi, 25 iunie, concurentii au urcat pe munte, luand startul de la Limpedea pe un traseu de 80 de kilometri prin padure pana la mina si cariera de la Suior, acolo au loc mai multe probe speciale. In ultima zi a competitiei, respective duminica, 26 iunie, incepand cu ora 10:00, se va parcurge un traseu de 40 de kilometri. Tot duminica va avea loc si festivitatea de premiere.
Foto: Maramures Adventure Cup 2011 – Baia Mare (c) eMaramures.ro
Sursa: Andrei Gherghel