Vezi VIDEO
Starea invatamantului maramuresean a fost dezbatuta astazi, 9 octombrie, la prima sedinta din acest an scolar a reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean cu directorii unitatilor de invatamant din Maramures. Managerii scolilor au avut ocazia sa se intalneasca atat cu autoritatile locale si judetene, cat si cu reprezentantii partenerilor, respectiv Inspectoratul Judetean de Jandarmi, Inspectoratul de Politie al Judetului Maramures si Centrul Militar Judetean. La intalnire au fost prezenti atat prefectul Anton Rohian, cat si primarul baimarean Catalin Chereches, cei doi punctand cele mai importante directii de dezvoltare ale educatiei, atat la nivel national, cat si judetean si local.
Inspectorul scolar general, Ana Moldovan, a declarat ca acest moment de analiza este atat unul de bilant, pentru anul scolar incheiat, cat si unul de creionare a viitorului invatamantului maramuresean, nu numai pentru anul care a inceput pe 15 septembrie, ci si pentru anii ce vor urma.
“Momentul de analiza a starii invatamantului pentru anul scolar incheiat este un bun prilej de a ne evalua succesul si insuccesul, acolo unde a fost, dar mai ales de a ne jalona strategia de dezvoltare in continuare”, a declarat Ana Moldovan.
Prefectul Anton Rohian a vorbit despre principalele sincope din educatie, referindu-se, in mod special, la soarta absolventilor de clasa a XII-a, care ajung, in cea mai mare parte a lor, someri, cat si la ceea ce se intampla cu olimpicii judetului.
“Am urmarit ce s-a intamplat cu elevii care au absolvit clasa a XII-a. La nivel de judet sunt 686 de someri. Ceilalti au mers la facultati sau nu s-au orientat inca, dar nu s-au dus nici la AJOFM pentru a se inregistra acolo. Merita sa ne gandim si la acest lucru si sa urmarim, evolutiv, ceea ce se intampla cu ei. Trebuie sa ne intrebam ce se intampla si cu olimpicii, care nu sunt putini in judetul Maramures”, a declarat Anton Rohian.
Primarul Catalin Chereches a vorbit despre soarta ingrata a invatamantului romanesc, transformat si reformat de la un ministru la altul, ajuns actualmente intr-o situatie ingrijoratoare.
“Despre dumneavoastra pot sa spun doar lucruri frumoase, despre invatamant la nivel national, dar si punctual la nivel judetean si local, nu pot sa spun doar lucruri frumoase. Despre tot ceea ce inseamna organizare si atitudine nu pot sa spun doar lucruri frumoase. Pot sa spun ca situatia este una chiar ingrijoratoare. Tot ne intalnim si tot povestim si lucrurile stagneaza. Lucrurile functioneaza din ce in ce mai prost si asta se intampla de ani de zile, de cand se perinda tot felul de ministri prin ministerul invatamantului sau educatiei. Au vrut sa isi puna amprenta, sa arate ca sunt ministri si au facut tot felul de reforme. Dar au facut reforma fara sa se consulte cu dumneavoastra, cei care cunoasteti cu adevarat situatia, care sunteti radacina sistemului de invatamant”, a declarat Catalin Chereches.
Primarul a vorbit si despre problemele financiare cu care administratia locala se confrunta in aceasta perioada. El a precizat ca de la bugetul national nu s-a alocat niciun leu pentru chetuielile materiale din invatamant, astfel ca toate investitiile facute in aceasta perioada de catre municipalitate sunt suportate exclusiv de la bugetul local.
“Pot sa inteleg ca au existat dificultati financiare, dar intr-un municipiu resedinta de judet sa nu se acorde pentru cheltuieli materiale la invatamant niciun leu este inacceptabil si jignitor. Zero lei. Tot ceea ce inseamna cheltuieli materiale, tot ceea ce inseamna investitii pe care le facem, le facem din bugetul local. De la bugetul national, pentru cheltuieli materiale, zero lei. Acesta este respectul pe care il au unii fata de dumneavoastra, fata de dascali, fata de comunitate? Sper ca a fost doar o eroare”, a declarat Catalin Chereches.
Edilul baimarean a acordat o atentie speciala dascalilor si a vorbit despre nevoia de a rotunji veniturile acestora, printr-un proiect pilot ce urmeaza a fi pus pe hartie la nivelul municipiului si care implica o serie de programe “after school” canalizate atat spre sport si arta, cat si spre invatamantul tehnologic.
“Daca vrem sa avem invatamant in Romania, trebuie sa avem puterea sa oferim demnitate profesorilor. Iar lucrul acesta nu stiu daca va fi rezolvat. Dar stiu ce pot sa fac eu. Si stiu ca la nivelul municipiului Baia Mare va trebui sa gandim un proiect, poate unul pilot, astfel incat pe anumite segmente sa ii putem implica pe profesori in programele de dupa scoala, programele after school, pentru care sa fie platiti, sa isi poata realiza un venit suplimentar. Asta, coroborat si cu intentia noastra nu de a integra doar copiii din comunitatea roma, ci de a integra tot ce inseamna copil din comunitatile cu probleme financiare. Nu doar romii. Sunt foarte multi copii din familiile de romani care au probleme financiare, care sunt marginalizati si care trebuie sa aiba o sansa pentru educatie”, a declarat Catalin Chereches.
Invatamantul profesional este un alt domeniu unde primarul baimarean isi doreste o mai buna colaborare cu tinerii. Catalin Chereches a vorbit despre nevoia de a elimina rusinea cand vine vorba despre invatatul unei meserii, apreciind ca nu toti romanii trebuie sa devina economisti si juristi, iar mai apoi someri.
“Cred ca trebuie sa le dam curaj celor tineri sa nu se simta rusinati daca vor deveni tamplari, strungari, depanatori de aparatura electro-casnica. Pentru asta gandesc un proiect, intr-un parteneriat cu cei de la Colegiul Transilvania, Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, vechea platforma industriala, unde mai sunt functionale cateva intreprinderi si noi, municipiul Baia Mare, pentru a putea sa generam un circuit integrat. Cei de la colegiu sa stie exact ce forta de munca produc si cum o educa, cei care sunt foarte capabili sa mearga spre Universitatea Tehnica, pe anumite specializari si sa se intoarca in viitorul parc industrial, aici in Baia Mare, unii dupa studiile superioare, altii pentru capacitatea lor de a presta anumite munci de nivel mediu. Dar daca nu le vom da curaj si nu vom arata ca nu e o rusine sa fii strungar, nu vom duce tara asta intr-o directie corecta, nu putem sa fim o tara doar de economisti si de juristi”, a adaugat Catalin Chereches.
Sursa: Tania Purcaru