În România anului 2026, avem priorități. Și ce priorități! Se închid școli. Copiii din sate sunt urcați în autobuze și plimbați kilometri întregi pentru a ajunge la cursuri. Comunitățile mici mor încet, pentru că atunci când iei școala dintr-un sat, nu iei doar o clădire. Iei viitorul acelui loc.
Avem spitale care se luptă cu lipsuri, drumuri care se termină în gropi, oameni care pleacă din țară și sate care rămân fără tineri. Avem prețuri care cresc, taxe care apar peste noapte și familii care fac calcule înainte de a intra într-un magazin. Dar liniștiți-vă. Parlamentul are timp pentru probleme serioase: Câtă horincă are voie să facă omul în propria curte?
50 de litri? 200? Alcool pur sau produs finit? Cât încape în damigeană? Ce amendă primește omul care a pus prunele din grădină în cazan?
Asta pare să fie una dintre marile preocupări ale statului român. Nu faptul că școlile din mediul rural dispar. Nu faptul că educația devine un lux pentru comunitățile mici. Nu faptul că un copil de la țară trebuie să se trezească la cinci dimineața pentru a ajunge la școală într-o altă localitate. Nu. Noi vorbim despre horincă.
Și să ne înțelegem: horinca nu este problema. În Maramureș, horinca este tradiție, identitate, poveste de familie. E parte din lumea satului, din ospitalitatea locului și din ceea ce am moștenit de la bunici.
Problema este alta. Problema este că statul român pare să știe întotdeauna unde să se uite atunci când trebuie să controleze omul simplu. În curtea lui. În beciul lui. În cazanul lui. În damigeana lui. Dar când trebuie să repare o școală, să salveze o comunitate, să construiască un drum sau să oprească exodul tinerilor, dintr-o dată lucrurile devin complicate. Nu sunt bani. Nu există soluții. Se fac comisii. Se fac strategii. Se amână.
În schimb, pentru cazanul din curtea omului există reguli, limite, calcule și amenzi care pot ajunge până la 100.000 de lei. 100.000 de lei pentru omul care greșește în raport cu statul. Dar cât valorează, pentru același stat, o școală închisă?
Poate că înainte să numărăm litrii de horincă din gospodăriile românilor, ar trebui să numărăm școlile care se închid. Copiii care pleacă. Satele care îmbătrânesc. Familiile care nu mai au încredere că acest stat lucrează pentru ele. Pentru că aici este, de fapt, marea problemă.
Noi nu mai avem priorități. Avem doar controale. Nu mai avem direcție. Avem doar reguli. Nu mai avem un proiect de țară. Avem formulare, limite și amenzi. Iar în timp ce România se golește încet de oameni, în timp ce școlile dispar din sate și viitorul devine tot mai greu de găsit, noi continuăm să dezbatem cu maximă seriozitate o întrebare fundamentală pentru destinul acestei țări: Câte damigene de horincă are voie să țină omul în curte? Poate că într-o zi vom înțelege că problema României nu este horinca din cazan.
– Servicii de creare site web
