Ca să înțelegi beția de cifre, de intervale orare, de incidențe peste incidențe, de clase care merg la școală, care învață online sau care sunt în vacanță, nu e suficient abacul bătrânului Avicena. E un algoritm complicat, pare mai complicat chiar decât pandemia însăși. Ai nevoie de multe agende, de creioane colorate și de markere, de hărți, eventual de sextant, cu care să măsori latitudinea și longitudinea (o să vedem mai jos nebunia generalizată din orașul Simeria), de reminderuri pe telefon și în general de o minte mult mai ascuțită și mai atentă decât media de visare și de miserupism a nației.
E drept că trebuia făcut ceva. Capitala e gâtuită (am făcut alaltăieri o jumătate de oră cu mașina de la Piața Victoriei la Statuia Aviatorilor, cam un kilometru), hypermarketurile gem de oameni, bulevardele la fel. De mirare, pentru că o bună parte dintre cei care mergeau zi de zi la birou, lucrează acum de acasă.
La fel elevii, puțini sunt cei care se mai duc zilnic la școală. Și-atunci, de unde înghesuiala asta? Negreșit că din hipertofierea genei aflării noastre în treabă. Ne fâțâim de colo colo, cu sau fără rost, și e nevoie cumva ca Autoritățile să ne bage sub obroc. Dar s-o facă logic, explicit, cu cap! Ce s-a anunțat acum nu e altceva decât măsura supremă a entropiei noastre sociale. Pentru cei mai puțin inițiați, entropia e măsura dezordinii unui sistem. În sistemul nostru, ea a ajuns la cote amețitoare.
